Noi acțiuni ale polițiștilor rutieri botoșăneni. Peste 400 de sancțiuni și 16 permise reținute

1 iulie 2019

În perioada 28-30 iunie, poliţiştii rutieri au organizat o acţiune  pe raza întregului judeţ,  pentru creşterea gradului de siguranţă rutieră pe drumurile deschise circulaţiei publice.

Pe toată durata activităţilor poliţiştii au aplicat 407 sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea normelor privind regimul legal de viteză.

De asemenea au fost reţinute 16 permise de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice.

Poliţiştii au folosit echipamentele video de supraveghere a traficului rutier şi de măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor instalate pe autospeciale şi cinemometrul portabil model TruCAM.

Întreaga activitate s-a desfăşurat sub coordonarea Direcţiei Rutiere din cadrul IGPR.

 

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia