FOTO Accident mortal! Un bărbat de 31 de ani, tatăl a trei copii, a fost aruncat prin parbriz

Un accident deosebit de grav a avut loc în urmă cu puțin timp, la intersecția dinspre Blăjeni spre Șintereag. O mașină ar fi efectuat o depășire, dar din față a venit un alt autoturism. Trei persoane sunt rănite și una a decedat, scrie Bistrițeanul.

Echipajul de descarcerare, un Echipaj de Prim Ajutor și unul de Terapie Intensivă Mobilă din cadrul SMURD, dar și două ambulanțe de tip B2, împreună cu poliția au plecat de urgență spre Blăjeni, înainte de intersecția cu Șintereag.

„În accident sunt implicate patru victime, dintre care una a fost proiectată prin parbriz și găsită de către echipajele medicale cu leziuni incompatibile cu viața. Celelalte trei victime sunt conștiente și sunt evaluate la fața locului”, anunță ISU BN.

Toate cele trei victime vor fi transportate la spital pentru mai multe investigații medicale de specialitate.

Se pare că șoferul aflat la volanul unui BMW, ar fi încercat să depășească o coloană de trei mașini. A doua mașină care ar fi trebuit” să o depășească, un Audi, s-a angajat și ea în depășire. Atunci, șoferul BMW-ului a ajuns cu roata pe acostament și s-a răsturnat în șanț.

Bărbatul care a ieșit prin parbriz și a decedat, se afla pe bancheta din spate a BMW-ului. Acesta ar avea 31 de ani, fiind tatăl a trei copilași. Cu el în mașină se aflau celelalte trei persoane care au fost duse la spital.

Polițiștii nu exclud varianta unei liniuțe” în trafic.

Ambele mașini, atât BMW-ul cât și Audi-ul erau înmatriculate în Irlanda. Toți ocupanții mașinilor erau bistrițeni și se îndreptau spre Beclean, cel mai probabil la Băile Figa.

„Din primele verificări s-a stabilit că pe drumul județean 151, între localitățile Șintereag și Blăjenii de Jos, un autoturism cu volan pe dreapta, condus de un tânăr de 32 de ani, din Bistrița ar fi depășit un autoturism care circula pe aceeași direcție de mers, acroșându-l ușor, după care a pierdut controlul direcției de deplasare și s-a răsturnat de mai multe ori în afara părții carosabile. În urma accidentului, din păcate, un pasager în vârstă de 31 de ani, din Bistrița a decedat. Conducătorul auto și alte două pasagere din același autoturism au fost răniți. Ambii șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Se continuă cercetările de către polițiștii rutieri din Beclean pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc tragicul eveniment”, anunță IPJ BN.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *