Atenție, botoșăneni! Magazinele duty free și benzinăriile de la intrarea în Republica Moldova vor fi închise

Foto TV8.md

Benzinăriile, restaurantele, barurile și magazinele „duty free” ar trebui interzise la intrarea în Republica Moldova și în regiunea transnistreană, a precizat prim-ministrul Republicii Moldova, Maia Sandu, într-o postare de pe Facebook, de joi.
Ca motiv, premierul Rep. Moldova a precizat că afacerile respective ar aparţine unui „personaj toxic implicat în afaceri dubioase, inclusiv în furtul miliardului”.

„Benzinăriile duty free, magazinele, barurile și restaurantele duty free la intrarea în Republica Moldova și în regiunea transnistreană vor fi interzise.  Am rugat colegii mei din Parlament să elaboreze și să înregistreze în regim de urgență un proiect de lege prin care se anulează benzinăriile ”duty free”, precum și posibilitatea existenței magazinelor, barurilor și restaurantelor cu regim ”duty free” la intrarea în Republica Moldova și la intrarea în regiunea transnistreană. Dincolo de faptul că prevederi legale de genul celor menționate nu există în nicio țară din lume, bugetul public național suportă pierderi de sute de milioane de lei drept urmare a implementării acestor legi, iar beneficiarul acestora este un personaj toxic implicat în afaceri dubioase, inclusiv în furtul miliardului. Actualul Guvern nu doar că nu va admite astfel de inițiative pe viitor, dar și le va anula pe toate cele adoptate de către regimul oligarhic care a condus Republica Moldova până la 8 iunie a.c”, susține Maia Sandu.

După alegerile din 24 februarie 2019 însă, Ilan Sor şi-a vândut o bună parte din afacerile din Republica Moldova, printre care şi cea de Duty Free.

One thought on “Atenție, botoșăneni! Magazinele duty free și benzinăriile de la intrarea în Republica Moldova vor fi închise

  1. CRED CA AR FI CEL MAI BUN LUCRU POSIBIL….SI ROMANII AU PIERDERI ECONOMICE MARI DATORITA FAPTULUI CA SE MERGE IN MOLDOVA LA CUMPARATURI SI LA APROVIZIONARI CU CARBURANTI ,TRAFIC DE TIGARI ,CARBURANTI ETC….

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *