Valeriu Iftime: Am pierdut foarte mulţi bani din fotbal, enorm de mulţi. Becali e singurul care a câştigă, el are fler

Valeriu Iftime (59 de ani), patronul de la FC Botoșani, susţine că implicarea în fotbal i-a adus pierderi de 7-8 milioane de euro. Sub conducerea lui Iftime, moldovenii au promovat în Liga 1 în 2013, iar în 2015 au jucat în Europa League, cu Legia Varşovia.

Patronul botoșănenilor crede că acest fenomen nu este rar întâlnit în fotbal și că Gigi Becali, patronul de la FCSB, este singurul care obține profit: ”Am pierdut foarte mulţi bani din fotbal, enorm de mulţi. Becali e singurul care a câştigă, el are fler. Dar a avut şansa şi să preia o echipă mare, dacă era la Alba Iulia nu cred că reuşea. M-am ales cu notorietate, că mă chemaţi dumneavoastră aici. Oamenii care sunt în companiile pe care le conduc au o influenţă mare. Ei s-au alăturat proiectelor pentru că mă cunosc din fotbal şi se tratează altfel problema. Sunt 7-8 milioane de euro pe care i-am pierdut din fotbal”, a declarat Valeriu Iftime pentru ProSport.

Iftime a afirmat că și-a recuperat o parte din pierderi în sezonul recent încheiat: ”Anul trecut şi noi am fost pe profit, dar istoricul asta spune, că suntem pe minus. Încă din sezoanele în care ne aflam în Liga 2, când dădeam foarte mulţi bani. Dintr-un buget de 4 milioane de euro, acum, două vin din drepturile tv. Ca să produci două milioane de euro, trebuie să vinzi fotbalişti. Altfel e foarte greu”.

FC Botoșani s-a clasat pe locul 8 la finele play-out-ului, cu 44 de puncte, un singur punct deasupra lui Dinamo și la patru în spatele celor de la Gaz Metan Mediaș.

Sursa: ProSport

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *