Roxana, o tânără de 23 de ani, a primit sute de mii de dolari de la iubitul de 63 de ani din America. Ce i-a făcut banca

Pe Jay B Linville, 63 de ani, un cetățean american cu poftă de viață și doldora de bani făcuți din afaceri cu ouă și găini, localitatea natală, Dade City, Florida, îl strângea teribil. Crescut ”la țară”, fermierul a sărit gardul închisorii care îl ținea departe de Europa și, la începutul anului 2017, a plecat la cutreierat. În Italia, cu bani de spart și chef de iubit, drumul l-a purtat la un salon de masaj din Milano. În camera cu lumină difuză, pe masa de masaj a intrat pe mâna unei românce care l-a frăgezit bine. Numele avea să i-l afle mai târziu, la hotel, unde și-au dat întâlnire după program: Roxana Andreea Rotaru, scrie Libertatea.

Fata, originară din Onești, i-a intrat la suflet milionarului, iar relația s-a construit pe sentimente, susține fata. Idila înfiripată n-a ținut cont că americanul are 40 de ani în plus și era însurat, statut care-l încurcă și-n prezent. ”Pisi” are cu ce Au urmat vacanțe petrecute împreună și decizia lui Jay. Înmuiat de frumusețea Roxanei, a trimis-o acasă și i-a interzis să mai practice meseria de maseuză. I-a promis o viață ca-n povești și o susținere financiară cum nici n-a visat. Fata nu-l știa de milionar în dolari și nici că ar fi om de cuvânt, așa că a avut oarece emoții. Relația amoroasă dintre fata din orașul Nadiei Comăneci și bogătașul din Florida a galopat.

Vorbeau zilnic, dar se întâlneau doar în Europa. Bărbatul nu se descurcă deloc cu viața virtuală, n-are conturi pe nicio rețea socială. Dar, cel mai important, americanul n-a uitat de promisiune și a alimentat ritmic conturile fetei. Sumele au alunecat în conturile deschise în lei, dolari și euro la Raiffeisen Bank. Timp de un an, ”Pisi”, cum o alinta Jay, a strâns o sumă amețitoare: peste 600.000 de dolari. Banca nu crede în noroc După un an de relație, în vara anului trecut, Roxana a decis că a venit momentul să-și facă toate poftele de fată cu bani mulți. A mers în vacanțe scumpe, și-a schimbat garderoba, iar de urât i-a ținut un Rolex de 20.000 de euro. Mișcările din cont, de ordinul zecilor de mii de euro, i-au agitat pe angajații de la Raiffeisen. De felul ei, banca nu crede în noroc. Cu atât mai puțin în dragoste. I-a mirosit a spălare de bani. Pe 20 august 2018, un mail i-a tulburat Roxanei somnul de după-amiază. La ora 15.35, Georgiana Chiriac, care se ocupa direct de contul oneștencei, a expediat de la calculatorul din bancă somația privind decizia de încheiere a colaborării. Și o avertizare că până pe 17 octombrie 2018 este musai să facă și curat în toate cele trei conturi. Altfel, i le închide și îi rămâne să fluiere la pagubă.

Citeste mai mult aici!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *