Urban Serv va ridica, în continuare, gunoiul de la case din poartă în poartă. De la 1 iulie, un alt tarif

Societatea Urban Serv va ridica, în continuare, gunoiul de la case din poartă în poartă. Consiliul Local a aprobat vineri majorarea de tarif solicitată de operatorul de slaubrizare, respectiv 149,55 lei pe tonă, față de 145 de lei cât era până acum. Asta după ce Urban Serv a amenințat că nu va mai strânge gunoiul de la case și agenți economici din poartă în poartă, de la 15 iunie.

Primarul municipiului Botoșani, Cătălin Flutur, a declarat că majorarea este pe perioadă limitată. De la 1 iulie, va fi aplicat un nou tarif pentru colectarea gunoiului.

Expirase deja contractul celor de la Urban Serv pentru partea de colectare pe zona IV și ca să acoperim lunile mai și iunie am votat acest proiect de hotărâre, pentru ca începând de pe 1 iulie să aplicăm un alt tarif, pentru că este o obligație legală: pentru reciclabile un tarif și pentru biodegradabile un alt tarif. De la 1 iulie vom merge cu un alt tarif, din calculele noastre de până acum, va fi mai mic. Asta nu înseamnă un efort în plus din partea populație”, a precizat primarul municipiului Botoșani, Cătălin Flutur.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *