Șocant! Un bărbat și-a ținut mama moartă în casă pentru a-i lua pensia

Un bărbat în vârstă de 45 de ani, din localitata Cuza Vodă (Galaţi) şi-a ţinut mama moartă în casă, timp de mai bine de patru luni, pentru a-i lua pensia.

Totul a ieşit la iveală, zilele trecute, după ce poştaşul, care obişnuia să îi dea pensia bătrânei, i-a anunţat pe poliţişti că de mai bine de patru luni nu a mai văzut-o pe femeie, scrie Observator.

În tot acest timp, fiul bătrâine era cel care încasa pensia de la poştaş.

Astfel, poliţiştii din Cuza Vodă au mers la locuinţa bărbatului, ocazie cu care au făcut o descoperire macabră.Într-una din camerele casei, pe un pat, a fost găsit trupul neînsufleţit al bătrânei, aflat într-o stare avansată de descompunere.

Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, urmând a se stabili cu exactitate cauza morţii bătrânei.

Trupul a fost transportat la morgă pentru necropsie, în timp ce fiul femeii a fost dus la audieri, la Poliţie.

Potrivit unor surse, femeia ar fi murit în luna noiembrie 2018, astfel că aceasta ar fi putut fi moartă de aproape 8 luni, timp în care fiul ei a continuat să îi încaseze pensia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *