Bărbat înşelat de cinci femei, care au simulat o pană de maşină în faţa casei lui

Cinci escroace au fost prinse marţi, 4 iunie, pe Valea Oltului, în staţiunea Călimăneşti – Căciulata, după ce au fost urmărite zeci de kilometri de un poliţist din Sibiu. Femeile obişnuiau să păcălească diverse persoane, făcând pe victimele, timp în care îi prăduiau ziua în amiaza mare, scrie Adevarul.

Poliţiştii din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Sălaj au emis marţi, 4 iunie, o alertă că un grup de hoaţe a reuşit să fugă după ce a comis un jaf folosindu-se de o maşină înmatriculată cu numere de Vâlcea.

Maşina a ajuns până în staţiunea Călimăneşti – Căciulata, de pe Valea Oltului, unde a fost încercuită de oamenii legii, după o urmărire ca-n filme.

După ce au fost încercuite de poliţie, o parte dintre pasagere au încercat să fugă în pădurea de pe marginea drumului naţional DN 7 / E 81, dar au fost prinse. Urmăreau să ascundă o geantă plină cu lucruri furate, în spatele unui mini-hotel din zonă. În interiorul acesteia s-au găsit 50.500 de lei, 100 de euro şi 23.500 de forinţi ungureşti.   O parte din pradă, aşa cum au stabilit anchetatorii, provenea de la un jaf comis în aceeaşi zi în localitatea Garcei din judeţul Sălaj. Aici, aceeaşi maşină a oprit în faţa unei locuinţe, unde se afla un bărbat. În maşină se aflau cinci femei. Sub pretextul că au probleme cu maşina, femeile l-au rugat pe bărbatul din Sălaj să le ajute să facă rost de apă pentru motor. În timp ce acesta a mers după apă, una dintre pasagere a intrat în locuinţa bărbatului de unde a sustras 50.000 de lei şi 100 de euro.

„Poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Călimăneşti şi Serviciului Rutier au depistat, ieri 4 iunie, pe Drumul Naţional 7, pe raza localităţii Călimăneşti, cinci femei bănuite de furtul a 50.000 de lei şi 100 de euro, dintr-o locuinţă, din judeţul Sălaj”, a explicat Poliţia Vâlcea motivele pentru care a fost oprit autoturismul în trafic.

În geanta cu lucruri furate au mai fost descoperite şi cinci telefoane mobile şi mai multe bijuterii: inele, cercei, brăţări şi lănţicuri.    Cele cinci femei, din Craiova – Dolj, au fost preluate de către poliţiştii din cadrul I.P.J. Sălaj, pentru continuarea cercetărilor. privind furtul calificat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *