Deputatul Pro România, Mihaela Huncă a cerut explicații de la ministrul Transporturilor cu privire la reabilitarea drumului Botoșani-Tg.Frumos. Ce răspuns a primit!

Mihaela Hunca si Dumitru Chelariu la Pro Romania BotosaniDeputatul Pro România, Mihaela Huncă, a cerut ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc, explicații cu privire la lucrările de reabilitare a drumului Botoșani-Tg Frumos. Aceasta a făcut o solicitare scrisă, iar răspunsul ministrului a fost acela că se relansează procedura de atribuire a contractului.

Am primit răspunsul de la ministrul Răzvan Cuc, în ceea ce privește lucrările de reabilitare a  drumului DN 28B Botoșani-Tg Frumos, pe care toți l-am denumit drumul rușinii. Am vrea să știu cine a mințit, când a mințit, pentru că din 2017 încoace asistăm în fiecare lună la relansarea procedurii de atribuire a contractului. Bineînțeles că și în luna aceasta suntem în aceeași fază. Asta înseamnă o lipsă de respect pentru cetățenii din județul Botoșani și din aceasată zonă, pentru că ar trebui să se termine cu minciunile, cu promisiunile și să vedem exact unde ne aflăm”, a spus Huncă.

Deputatul a cerut oficialilor din minister să fie lăsați oamenii competenți să își facă treaba pe domeniile respective.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *