Bărbat evacuat de polițiști din propria casă. Are interzis să vorbească cu soția și copiii săi

Un bărbat de 45 de ani, din comuna suceveană Marginea, a fost evacuat de polițiști din propria locuință  și are interzis să se apropie de soția sa, de 39 de ani, după ce a bătut-o.

Totul s-a petrecut în după-amiaza zilei de marți, 4 iunie, când Ilie B. a venit acasă băut,  a agresat-o fizic pe soția sa, totodată a distrus luneta autoturismului VW Passat, care aparține soției.

Femeia a depus plângere prealabilă pentru infracțiunile de violență în familie și distrugere și a solicitat emiterea unui ordin de protecție provizoriu. Polițiștii au emis ordinul, l-au evacuat din locuință, iar temporar bărbatul va locui la mama sa. El trebuie să păstreze o distanță minimă de 100 de metri față de soție și copii. Mai mult, nu are voie să o sune sau să îi dea vreun mesaj în această perioadă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *