VIDEO Inundații la Todireni! Apa a acoperit un drum județean și a intrat într-o casă

inundatii la intrarea in Todireni- Cernesti- Botosani

O rupere de nori a avut loc, marți după-amiază, deasupra localității Todireni, apele acoperind un drum județean. De asemenea, apa a intrat într-o casă, dar și în alte cel puțin zece curți.

Un video de la fața locului arată volumul mare de apă care iese din șanțuri și intră în curțile oamenilor cu casele aflate la intrarea în Cernești. La fața locului au fost chemați să intervină pompierii, dar și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență din cadrul Primăriei Todireni.

Inundațiile au loc pe fondul Codului Roșu emis de ISU Botoșani.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Botoșani a transmis, marti,  un mesaj RO ALERT pentru populație.

Asta în condițiile în care Autoritatea Națională de Meteorologie a emis Cod rosu de fenomene meteorologice periculoase – vijelie puternice, grindină de mari dimensiuni și ploi ce vor depăși 70 litri/mp.

Luați măsuri de adapostire,  nu stationati sub arbori și rețele electrice, conduceti cu prudență”, se arată în mesajul RO ALERT

Codul roșu este valavil până la ora 19.30 în localitățile: Flămânzi, Frumușica, Albești, Trușești, Ștefănești, Bălușeni, Lunca, Cristești, Copălău, Călărași, Gorbănești, Hlipiceni, Coșula, Todireni, Sulița, Stăuceni, Santa Mare, Durnești, Dobârceni, Blândești, Românești, Răușeni;

Se vor semnala : AVERSE TORENȚIALE ce vor cumula 25…30 l/mp, frecvente descărcări electrice, grindină de mici dimensiuni. În zona avertizată s-au acumulat cantități de aproximativ 70 l/mp.

Citeşte şi:

Populația din Botoșani avertizată prin RO ALERT: Cod ROȘU de fenomene meteo periculoase

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *