Șocant! Tânăr de 17 ani, înjunghiat în apropiere de Parcul Mihai Eminescu. Agresorul nu a fost prins

ambulanta 112 la spitalCaz șocant în municipiul Botoșani. Un adolescent de 17 ani a ajuns în stare gravă la spital după ce a fost înjunghiat cu un cuțit în piept pe o stradă circulată din municipiul Botoșani.

S-a întâmplat vineri seară, în apropiere de Parcul Mihai Eminescu lângă localul Dalas, unde tânărul se afla împreună cu alți doi prieteni.

Aceștia s-au intersectat la un moment dat cu un alt grup de tineri, care se aflau sub influența băuturilor alcoolice. Între aceștia s-a iscat un conflict, moment în care unul din indivizi a scos un  cuțit, pe care i l-a înfipt în stomac adolescentului.

Imediat după incident, indivizii au luat-o la fugă. Plin de sânge, tânărul a sunat la 112 și a solicitat sprijinul cadrelor medicale.

Victima a fost transportată la spital, direct în sala de operații.

Și oamenii legii au deschis o anchetă în acest caz.

În cazul de față a fost întocmit un dosar de lovire. Se continuă cercetarile pentru identificarea autorului, iar în funcție de concluziile medico-legale vor fi luate măsurile în consecință”, a declarat inspectorul Maria Carp, purtător de cuvânt al IJP Botoșani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *