Voluntarul local de 22 de ani care salvează oameni din pasiune şi spirit civic. „Când i-am văzut în acţiune pe cei de la SMURD am vrut să fiu ca ei“

Foto Facebook

Andrei Olariu, un şofer de 22 ani din Botoşani, a ajuns un adevărat salvator de vieţi. După ce scapă de la serviciul lui obişnuit, îşi îmbracă uniforma şi lucrează ca voluntar pe echipajele SMURD din cadrul ISU Botoşani.

Andrei Olariu sau „Duţu“, cum îi spun apropiaţii, este la prima vedere un tânăr cât se poate de obişnuit. Are 22 de ani şi lucrează ca şofer, distribuind materiale de construcţii. Atunci când termină serviciul şi în zilele în care este liber, Andrei se dedică total semenilor. Îmbracă uniforma SMURD şi se prezintă la apel în cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga“ Botoşani. Duţu este unul dintre voluntarii care, fără nicio recompensă materială, urcă în autospecialele SMURD şi ajută benevol, din pură pasiune, la salvarea vieţilor.

Accidentul care l-a determinat să fie salvator

Andrei Olariu şi-a dorit să devină salvator de vieţi încă de acum şapte ani. Avea doar 15 ani. Iar această dorinţă s-a născut nu dintr-un vis de copil, ci din suferinţă. Andrei a văzut cum tatăl său a fost la un pas să moară în urma unui atac cerebral. „Tata a fost găsit de mama în stare de inconştienţă în casă. M-a impresionat echipajul de Terapie Intensivă Mobilă. Au ajuns foarte repede, în aproximativ trei minute, l-au stabilizat şi au pornit către Unitatea de Primiri Urgenţe. Auzisem de SMURD că ar fi buni, că ajung repede, că au aparatură performantă pe maşini şi cam atât. Când i-am văzut în acţiune m-au impresionat. Am vrut să fiu ca ei, să lucrez cu ei“, spune Andrei.

Totodată, şi-a dat seama, la acea vreme, că nu are cunoştinţele necesare pentru a interveni în situaţii-limită, pentru a salva viaţa cuiva, inclusiv a propriei familii. Era un sentiment de vulnerabilitate pe care dorea să-l depăşească învăţând. „Este cumplit să vezi un om care luptă cu moartea şi tu să nu ştii cum să-l ajuţi. Aşa că am dorit să învăţ mai multe despre acordarea primului ajutor calificat, cum să acţionez în diferite situaţii de urgenţă. Acest lucru poate face diferenţa între viaţă şi moarte“, afirmă tânărul.

Proiectul „Salvator din pasiune“

Pentru a-şi vedea visul cu ochii, Andrei a trebuit să aştepte şase ani. Era minor şi nu avea nicio şansă să fie recrutat, nici măcar ca voluntar. S-a consolat încercând să-şi găsească un drum în viaţă. A început să muncească de la 18 ani, iar mai apoi s-a angajat ca şofer la o firmă care distribuie materiale de construcţie. În anul 2016, însă, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă a lansat un proiect naţional numit „Salvator din pasiune“, care dădea o şansă tuturor celor care doreau să devină voluntari în cadrul ISU. Andrei s-a hotărât la începutul lui 2018 să-şi încerce norocul. S-a dus la ISU Botoşani şi s-a înscris. A aşteptat cu înfrigurare rezultatul şi a fost copleşit de bucurie când a văzut că a fost acceptat.

Andrei Olariu a continuat să muncească pentru a se întreţine. În timpul liber, a intrat în echipajele SMURD, ca voluntar. În numai 12 luni şi-a impresionat colegii prin capacitatea de a acumula cunoştinţe, dar mai ales prin zelul de care dă dovadă. A participat deja la peste 100 de misiuni şi a salvat vieţile a zeci de oameni, alături de colegii săi din echipaj. „Pe parcursul misiunilor desfăşurate în cadrul Detaşamentului de Pompieri Botoşani, au fost şi momente bune, şi mai puţin bune , cazuri diverse de la persone căzute în public, adesea în stare de ebrietate, până la accidente rutiere, incendii, stop cardio-respirator. Pe mine, voluntariatul mă ajută să fiu împlinit, fiindcă nimic nu se compară cu sentimentul că ai contribuit să-ţi ajuţi semenii“, precizează tânărul botoşănean.

Un adevărat erou local

Din momentul în care şi-a văzut tatăl luptând cu moartea, Andrei şi-a dorit să înveţe cum să intervină pentru a salva vieţi. A învăţat la SMURD şi a devenit cunoscut în cadrul ISU, dar şi în oraş pentru empatia sa deosebită şi pentru faptul că sacrifică orice pentru a-şi salva semenii. Ultima ispravă de genul acesta a avut loc chiar pe 1 mai. Andrei era liber şi se pregătea să se întâlnească cu prietenii. A primit deodată un telefon de la fratele său care i-a spus că un om se zbate între viaţă şi moarte pe marginea drumului. Andrei nu s-a mulţumit doar să sune la 112 şi să-şi vadă de treburi. Şi-a luat rucsacul şi a fugit un kilometru până la locul unde se afla persoana în suferinţă. I-a acordat imediat primul ajutor şi a stabilizat-o.

„Când am ajuns, am observat că victima era inconştientă, nu prezenta leziuni ce ar fi putut fi produse în urma unei agresiuni, şi nici nu prezenta halena etanolică. Celor de la  112 le-am dat toate aceste detalii, iar, între timp, am încercat să-i măsor glicemia şi tensiunea, însă fără succes, având în vedere că la temperatura de 21 de grade pe care o avea la nivelul corpului, circulaţia periferică a îngreunat foarte mult aceste manevre. Am pus persoana în poziţia laterală de siguranţă, am curăţat căile aeriene de secreţiile acumulate în cavitatea bucală, apoi am acoperit persoana cu folia izotermă din dotarea rucsacului. Pentru mine a fost o misiune ca oricare alta“, povesteşte Andrei.

Tânărul voluntar a mai participat şi la incendii, venind direct de pe stradă, sau din timpul liber, ştiind că colegii aveau nevoie de ajutor sau pur şi simplu fiindcă era prin zonă şi nu se putea abţine să nu dea o mână de ajutor. Colegii au numai cuvinte de laudă la adresa tânărului voluntar. „Ceea ce face Andrei este esenţa activităţii de voluntariat, care este o expresie a implicării, a solidarităţii şi responsabilităţii civile“, spune Dorina Lupu, purtător de cuvânt ISU Botoşani. Pe viitor, Andrei Olariu vrea să se înscrie la Şcoala de Subofiţeri ISU.

Sursa; Adevarul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *