FOTO Inundații pe străzile din Botoșani. Suntem sub alertă Cod Portocaliu

Botoșaniul a intrat sub incidența Codului Portocaliu de ploi, iar primele probleme au început să apară. Șoferii trebuie să circule cu maximă prudență pe străzile din municipiul Botoșani, în special pe Calea Națională, în zona Practiker, dar și pe strada Împărat Traian, Pacea cu George Enescu.

De asemenea, este inundată strada de la Modern Calor și o curte  pe strada Plopilor.

Canalizarea nu a făcut față, iar șiroaiele s-au strâns pe stradă. Sunt trei intervenii ale pompierilor în zonele afectate.

Membrii Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă s-au întrunit în şedinţă extraordinară sâmbătă, în contextul avertizării meteorologice de tip Cod Portocaliu, valabilă şi pentru judeţul Botoşani până duminică dimineaţă la ora 6:00.

S-au dispus măsuri de alertare a Comitetelor Locale pentru Situaţii de Urgenţă în vederea adoptării măsurilor de primă urgenţă la nivelul unităţilor administrativ- teritoriale, în sensul de a institui permanenţa la sediul Primăriilor, de a lua măsuri de avertizare a populaţiei din zona de risc şi cele inundabile şi de asemenea, de a pregăti echipamente şi tehnica specifică intervenţiei imediat ce se apreciază corect necesitatea intervenţiei, având în vedere dinamica şi evoluţia violenţă a fenomenelor meteo”, a declarat col. Decebal Murariu, adjunctul inspectorului şef al IJSU Botoşani.

Potrivit oficialului, pe lângă avertizarea meteorologică, la nivelul judeţului este valabilă şi o avertizare hidrologică , în amonte de acumularea Stânca- Costeşti, valabilă până duminică la ora 16:00. Mai mult, sâmbătă, meteolorogii au emis şi o avertizare valabilă până marţi, 4 iunie, ora 10:00, potrivit căreia în toate regiunile, se vor semnala averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 15…25 l/mp, iar pe arii restrânse 35…50 l/mp.

Vineri noapte, în amonte de intrarea în ţară a râului Prut, a fost depăşită cota de inundaţie cu 28 de centimetri, dar în prezent aceasta este în scădere. Conducerea Barajului Stânca a luat măsura deversării controlate în aval, având în vedere cantitatea de apă ce ar putea intra pe teritoriul României dinspre Ucraina, însă această deversare trebuie să atragă atenţia autorităţilor din aval de Stânca- Costeşti, pentru a pune la adăpost bunurile oamenilor din zona inundabilă.

În CJSU s-a luat decizia transmiterii de mesaje RO-ALERT către botoşăneni dar şi activarea Centrului Judeţean de Coordonare şi Conducerii a Intervenţiilor care funcţionează la sediul IJSU.
Vă rog ca în perioada de Cod Portocaliu să fiţi disponibili, să aveţi telefoanele deschise pentru ca în cazul apariţiei unei situaţii de urgenţă să putem acţiona conform competenţelor şi procedurilor. De asemenea, membrii CJCCI să se implice şi să acţioneze în caz de nevoie”, le-a transmis prefectul Dan Şlincu, preşedintele CJSU, colegilor din Comitet.

Primul mesaj RO- ALERT a fost transmis la ora 11:36, având următorul conţinut:
“COD PORTOCALIU FENOMENE METEO PERICULOASE: ploi ce vor depăşi 70 litri/ mp, vijelie puternică, grindină medii şi mari dimensiuni. Luaţi măsuri de adăpostire, nu staţionaţi sub arbori şi reţele electrice, conduceţi cu prudenţă. ISU BT”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *