Povestea lui Papa de la Botoşani. Mesajul emoţionant pe care i l-ar transmite albanezul Papei Francisc dacă s-ar afla faţă în faţă cu Suveranul Pontif

enriko papa, stiri, fc botosaniVenit la iași alături de FC Botoșani cu doar o zi înainte de vizita istorică a Papei Francisc, albanezul Papa de la Botoşani a acordat un interviu pentru ProSport în care a vorbit despre cum a ajuns în Liga 1, despre campionatul său preferat, dar şi despre cum este strigat în vestiar şi ce glume fac colegii pe seama numelui său de familie.

Enriko Papa (26 de ani) şi-a început cariera de fotbalist în Grecia, la Academia clubului Olimpiakos Pireu, după care s-a transferat la Academia celor de la Panionios. La 16 ani, Enriko a trecut printr-un moment cumplit al vieţii, decesul mamei şi a reunţat la fotbal timp de un an. ”Am suferit foarte mult atunci. A fost cumplit pentru mine!”, rememorează Enriko Papa.

Apoi a decis că nu poate sta departe de gazon şi a reluat antrenamentele alături de echipa greacă de liga a 3-a Nikolakakis, unde a ajucat două sezoane şi cu care a reuşit să promoveze. După, şi-a încercat norocul în ţara sa natală, evoluând la formaţiile albaneze KF Lushnja şi KF Tirana.

Enriko, cum ai ajuns în România?
În România am ajuns după ce managerul meu a trimis CV-ul meu la echipă, iar antrenorul Costel Enache şi directorul sportiv Marius Croitoru m-au apreciat şi au decis ca eu să vin la Botoşani.

Cum te-ai adaptat în Liga 1, la Botoşani?
Nu am avut probleme, m-am adaptat repede. M-au ajutat colegii mei, staff-ul. FC Botoşani este un club serios, de la echipă şi până la preşedinte, avem condiţii bune de antrenament, toţi oamenii de aici m-au ajutat să mă integrez în fotbalul românesc.

Cum ţi se pare nivelul Ligii 1?
Este un nivel bun în Liga I, sunt mulţi jucători de valoare. Şi români, şi străini. Şi în Albania sunt jucători buni, dar nivelul nu este ca aici. Şi nici condiţiile de antrenament nu sunt dintre cele mai bune. Chiar şi aşa, Albania a avut echipe în cupele europene în ultimii ani, cum sunt Skenderbeu, Kukesi, Tirana. An de an nivelul creşte şi în Abania.

Ştiu că ai avut probleme la Botoşani? În iarnă au vrut să te trimită la Petrolul? Ai rămas şi ai jucat titular în multe meciuri. Cum ai reuşit?
Am avut probleme în iarnă. Înainte de a schimba antrenorul am jucat, am şi marcat cu FCSB. Dar când s-a schimbat antrenorul au vrut să mă trimită la Petrolul, în Liga a doua. Nu am fost de acord cu acest lucru şi am vrut să rămân, să lupt pentru locul meu de titular. Acum totul este bine. Joc meci de meci şi mă simt bine. Am avut şi rezultate foarte bune. Cum am reuşit? Dau totul la locul meu de muncă, la antrenamente, la meciuri. Şi atunci când dai totul, Dumnezeu te ajută.

Ai fost aproape să ratezi şi cantonamentul de iarnă…
Da, în iarnă mi s-a spus că nu voi merge în cantonament pentru că sunt mulţi jucători pe postul meu. Dar am vorbit cu preşedintele şi cu staff-ul şi le-am spus să mă ia doar pentru a face antrenamente. Nu voiam să plec împrumut.

Şi ai rămas titular…
Da, în cantonament a venit un director de la o echipă din Azerbaidjan să mă vadă. Antrenorul m-a băgat la un meci amical cu Ludogoreţ, am jucat foarte bine şi de atunci mi-am câştigat locul în echipă. De atunci totul s-a schimbat.

Eşti la prima experienţă într-un campionat străin. Cum este să joci în România?
Este prima mea experienţă străină la acest nivel şi mă simt foarte bine aici. Îmi place în Liga 1, este un campionat puternic, este foarte greu să înscrii, deoarece echipele joacă tactic foarte bine.

Se aude că antrenorul Costel Enache ar putea ajunge la Poli Iaşi. Ce crezi despre această mutare?
Nu ştiu nimic, nu am auzit nimic. Dar domnul Enache este un antrenor foarte bun, care lucrează foarte mult tactic. Şi a avut rezultate foarte bune cu FC Botoşani şi cu Astra Giurgiu, pe care a dus-o în play-off şi în finala Cupei României.

Îl cunoşti pe albanezul Kamer Qaka de la Poli Iaşi? Dar pe Llullaku?
Nu i-am cunoscut personal înainte de a veni în România. Doar auzisem de ei, au jucat în echipa naţională. I-am cunoscut în Liga I. Sunt jucători foarte buni.

Ce campionat din afară preferi? Fotbalistul preferat? Dar idolul tău?
Anglia este campionatul meu preferat, deoarece toate echipele sunt foarte puternice. Fotbalistul preferat este Ngolo Kante. Idolul meu este Ronaldo, dar nu Cristiano, ci Il Fenomeno. Îmi aduc aminte că l-am urmărit în 2002, când eram copil, la Cupa Mondială.

Messi sau Cristiano?
Messi, pentru că este de pe altă planetă. El este zeul. Dar şi ce face Cristiano este uimitor. Munceşte foarte mult. Dar Messi este unic. E cel mai bun tot timpul.

Unde ai vrea să ajungi de la Botoşani?
La echipa naţională. Acesta este visul meu. Să joc la echipa naţională a Albaniei. Aştept acest moment. Este ţinta mea în carieră. Dar acum mă concentrez pe meciul de la Iaşi. Asta am în minte. Ne concentrăm asupra derby-ului Moldovei, pe care vrem să îl câştigăm. După, nu ştiu ce va fi.

Mâncarea românească?
Îmi place mult shaorma, dar şi papanaşii moldoveneşti sunt foarte buni.

Ai o poreclă? Cum te strigă colegii? Mai fac glume cu tine pe seama numelui?
Da, mai fac glume în vestiar pe seama numelui meu. Am avut o poreclă. Colegii mei Soiledis, Patache şi Rodriguez mă strigau Papu. În limba greacă înseamnă bunicul. Iar doctorul echipei mă strigă Papa de la Vatican (râde).

L-ai cunoscut vreodată pe Papa Francisc?
Nu, niciodată.

Dacă te-ai întâlni faţă în faţă cu Papa de la Vatican, ce i-ai spune?
Primul meu gând pe care i l-aş transmite ar fi să îi ajutăm pe oamenii din Siria, din Africa în general. Sunt copii care nu au ce să mănânce. Ştiu că Biserica are mulţi bani şi dacă vor ar putea ajuta aceşti copii săraci. Vreau ca Biserica Catolică să ajute acest popor pentru că suntem cu toţii oameni, indiferent de religie.

Sursa: ProSport 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *