Reguli noi la acordarea locuințelor ANL pentru tinerii din Botoșani. Ce criteriu a fost introdus!

anl, bloc de locuinte, stiri, botosaniUn proiect privind aprobarea criteriilor pentru stabilirea ordinii de prioritate în soluţionarea cererilor de locuinţe şi în repartizarea locuinţelor pentru tineri destinate închirierii va fi supus spre aprobare în ședința de joi a Consiliului Local Botoșani. Și asta pentru că la repartizarea locuințelor ANL a fost introdus un criteriu suplimentar ce vizează veniturile familiei care solicită locuință de la stat.

Astfel, s-a introdus un nou criteriu  care se referă la venitul pe care-l obţine familia care face această solicitare pentru a obţine o locuinţă. În proiectul de hotărâre a Consiliului Local, avem venitul mediu net lunar pe familie mai mic decât salariul minim pe economie care este punctat cu 15 puncte, iar venitul între salariul minim pe economie şi salariul mediu net pe economie este punctat cu zece puncte”, a declarat Cosmin Andrei, viceprimar al municipiului.

Cu alte cuvinte, pe lângă celelalte punctaje, cum ar fi vechimea dosarului, studii, stuația locativă a solicitantului, starea civilă, starea de sănătate, numărul persoanelor în întreținere, s-a introdus și venitul pe familie.

La acestă dată sunt peste 400 de cereri pentru locuințe ANL, iar pe Șoseau Iașului sunt în construcție 80 de apartamente, din care 40 vor merge către angajații din Armată.

Vezi aici proiectul de Hotărâre de CL!

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com