Reprezentanții USR PLUS: Este o victorie deosebit de importantă pentru filiala județeană și filialele locale USR și PLUS din Botoșani

Reprezentanții USR PLUS, alianță electorală care a obținut peste 11% din voturile electoratului din Botoșani la alegerile europarlamentare, au transmis, miercuri, un comunicat de presă în care vorbesc despre importanța rezultatului de la scrutinul de duminică.

„Este o victorie deosebit de importantă pentru filiala județeană și filialele locale USR și PLUS din Botoșani, care au luptat în acești ultimi doi ani pentru construirea unui bazin electoral solid, dinamic, mobilizat și conștient de valoarea crucială a votului pentru democrație”, spun reprezentanții USR PLUS.

Potrivit acestora, „victoria electoratului de dreapta și de centru-dreapta în plan județean și la nivelul municipiului arată într-un mod cât se poate de clar că vremea politicii PSD și a acoliților săi a trecut”.

„Botoșani și România demonstrează acum maturitate politică: prin votul de la alegerile europarlamentare și de la referendum, cetățenii au condamnat în mod solemn corupția, cârdășia din plan politic și administrativ, capturarea instituțiilor în interes personal și de grup, dar și umilitoarea și dezastruoasa incompetență politică a guvernării PSD-ALDE”, se mai arată în comunicat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *