Mandatele directorilor de la Nova Apaserv expiră. Ce schimbare vrea să facă președintele CJ la societate!

Mandatele directorilor de la societatea Nova Apaserv expiră anul acesta, iar președintele Consiliului Județean vrea ca societatea să aibă mai puțini șefi.

Costică Macaleți consideră că trei directori la operatorul de apă, în loc de cinci, sunt suficienți. Inițial, societatea era condusă de șase directori, însă, după plecarea lui Cătălin Fetcu la Primăria Botoșani au mai rămas cinci.

Poziția mea este de a reduce numărul de directori de la cinci la trei. Să rămână șefi de departamente. Nu poți să ai o societate comercială în echilibru cu zece directori. Nu mi se pare normal”, a precizat Macaleți.

Președintele CJ a declarat că cel mai probabil va prelungi mandatele directorilor, până la organizarea unui concurs.

Dacă procedura spune ca să scoatem posturile la concurs, atunci vom scoate la concurs”, a adăugat președintele CJ, care crede că vor trebui făcute modificări și în contractele de mandat, în sensul de a nu mai exista acele clauze privind acordarea salariului unui director până la sfârșitul mandatului, chiar dacă este dat afară.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *