Atelier de încondeiat ouă, la Muzeul de Etnografie

Muzeul Județean Botoșani, în colaborare cu Școala Populară de Arte „George Enescu” Botoșani, Liceul Tehnologic Bucecea și Școala Gimnazială Nr. 1 Vlădeni organizează, în perioada 28 – 29 mai 2019, începând cu orele 12.00, la Muzeul de Etnografie, atelierele creative și de îndemânare intitulate ”Simbol și meșteșug în încondeierea ouălor, ediția a III-a”.

În mai larga arie a miniaturisticii noastre populare, un loc aparte îl ocupă decorarea ouălor, atât prin fragilitatea materialului folosit, cât și prin dificultățile pe care spațiul restrâns de desfășurare a compoziției ornamentale le ridică artistului popular.

Proiect educațional pe care îl desfășurăm își propune să valorifice, sub forma teoretică și practică, acest meșteșug al ”închistririi ouălor”, practicat în perioada pascală, până la sărbătoarea Înălțării Domnului.

”Profesorii Mariana Ursulean și Onica Podariu, împreună cu grupele de elevi pe care le îndrumă, vor susține, din punct de vedere artistic, demersul nostru, alăturându-ni-se la întâlnirile interactive, în cadrul cărora participanții vor deprinde parte din tainele  decorării ouălor. Pentru o desfășurare corespunzătoare a activităților, rugăm persoanele interesate să facă programări la numărul de telefon: 0231.515506. Taxa de participare este de 2 lei / persoană”, se precizează într-un comunicat al Muzeului de etnografie.

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *