FOTO Disperare! Cum așteaptă reprezentanții secțiilor de votare să ducă sacii cu buletinele de vot la BEJ

Oboseală și disperare. asta s-a putut citi, luni dimineață, pe chipurile preşedinţilor şi operatorilor de calculator din secţiile de votare, care nu au reușit să ducă procesele verbale şi sacii cu buletinele de vot la Biroul Electoral Judeţean.

Sute de persoane așteptau luni, pentru a intra cu procesele verbale la validat de către președintele BEJ. Oamenii au declarat că stau și așteaptă mai bine de 12 de ore.

”Nu am reușit să intrăm la rând. Lucrăm de duminică de la 7. Unii au adormit pe saci”, a declarat președintele unei secții de votare.

Prefectul județului Botoșani, Dan Șlincu, speră ca până pe la ora 15.00 să se finalizeze acțiunea. El a declarat că îi pare rău pentru disconfortul creat.

Sunt reprezentanți din cele 425 de secții de votare, iar în momentul de față mai avem undeva la 120 de reprezentanți de secții de votare. Trebuie parcurși câțiva pași în această procedură. În primul rând, ei trebuie să vină să configureze cheile, după aia să predea buletinele de vot, să predea logistica pe care au folosit-o în procesul de votare, după care să-și ia indemnizația pentru toți membrii de secția de vot. De la Casa Sindicatelor vin la Prefectură în mod organizat, câte șase -șapte secții. Sunt trei buletine de vot și munca este triplată cumva. Pe de altă parte, mare parte din ei vin nepregătiți și cu foarte multe greșeli, iar de aici apare acest blocaj. Îmi pare rău pentru disconfortul creat, pentru faptul că lucrurile nu decurg cu o mai mare rapiditate. Acest lucru nu ține neapărat de angajații Prefecturii, cei de la Statistică sau de membrii BEJ” a menționat prefectul Dan Șlincu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *