Președintele PSD Botoșani, Doina Federovici, la vot alături de soț: Am votat pentru continuarea tuturor programelor de dezvoltare ale județului Botoșani și ale României

Președintele PSD Botoșani, Doina Federovici, a votat, duminică, la Școala 1 pentru ”Botoșani și România”. Senatorul PSD a venit alături de soțul său și fiica sa. Doina Federovici nu a votat pentru referendum, întrucât îl consideră inutil.

Este un vot important pentru Botoșani și pentru România. Eu personal am votat pentru continuarea tuturor programelor de dezvoltare ale județului Botoșani și ale României, am votat pentru ca tinerii noștri să rămână în țară, am votat ca la Bruxelles să ajungă o listă de europarlamentari care să nu-și mai denigreze țara, să ne aperă pe noi toți, pentru că știți foarte bine ce s-a întâmplat în ultima perioadă. Pe de alt parte, nu am votat pentru referendum dintr-un considerent extrem de simplu: este un referendum inutil pentru România și am respectat modelul președintelui Iohannis din 2009, care prezent fiind atunci la vot a refuzat să voteze pentru referendumul respectiv” a spus Doina Federovici.

Parlamentarul PSD apreciază că prezența la vot atât la nivelul județului Botoșani, cât și la nivel național este una bună, mai mare decât în 2014.

Doina Federovici a vorbit și despre referendum, unde s-a făcut pragul electoral.

Este un referendum consultativ. S-a făcut pragul electoral, este  foarte bine. Noi nu avem nimic asupra acestui referendum, însă era bine dacă cei care au boicotat referendumul pentru familie ar fi avut un alt comport și astăzi”, a menționat liderul PSD Botoșani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *