FOTO Mai multe gospodării din Dorohoi au fost inundate. Pompierii chemați să scoată apa

Mai multe gospodării din municipiul Dorohoi au fost inundate, vineri după-amiază, din cauza ploilor puternice.

Pompierii au fost chemați să scoată apa înainte ca aceasta să ajungă în case.

Pericolul încă n-a trecut.

Meteorologii au emis, vineri după-amiază, o nouă avertizare meteo, însă de Cod portocaliu pentru mai multe localități din județul Botoșani.

Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, până la 20.00, în localitățile Botoșani, Dorohoi, Vorona, Ungureni, Hudești, Corni, Mihai Eminescu, Frumușica, Suharău, Havârna, Tudora, Vlădeni, Cristești, Vorniceni, Curtești, Ibănești, Șendriceni, Vârfu Câmpului, Cristinești, Dersca, George Enescu, Hilișeu-Horia, Broscăuți, Coșula, Pomârla, Roma, Mihăileni, Nicșeni, Corlăteni, Leorda, Cândești, Cordăreni, Brăești, Văculești, Lozna, Dimăcheni și Bucecea se vor semnala : local cantități de apă ce vor cumula 35…40 l/mp, grindină de dimensiuni mici și medii, frecvente descărcări electrice, intensificări puternice ale vântului, vijelii.

Până la ora 18.30, s-au aflat sub avertizare localitățile: Botoșani, Dorohoi, Flămânzi, Vorona, Corni, Mihai Eminescu, Frumușica, Suharău, Bălușeni, Tudora, Vlădeni, Cristești, Curtești, Răchiți, Copălău, Ibănești, Șendriceni, Vârfu Câmpului, Cristinești, Dersca, George Enescu, Hilișeu-Horia, Broscăuți, Coșula, Pomârla, Roma, Mihăileni, Corlăteni, Leorda, Cândești, Brăești, Văculești, Lozna, Dimăcheni, Bucecea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *