PSD acuză PNL Botoșani că face campanie electorală cu bani negri

PSD Botoșani a anunțat vineri că a descoperit la nivelul întregului județ materiale de propagandă electorală realizate și asumate de PNL, fără a avea imprimate pe acestea denumirea operatorului economic care le-a realizat, codul unic de identificare și tirajul, așa cum se prevede la articolul nr. 36, alineatele nr. 2 și nr. 3 și articolul nr. 34, aliniatul nr. 13 din Legea nr. 334 din 17 iulie 2006 (republicată) privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale.

Materialele identificate și depuse ca probe la Biroul Electoral Județean, la Biroul Electoral Central și la Autoritatea Electorală Permanentă sunt scrisori adresate de primarul liberal al municipiului Botoșani Cătălin Flutur și președintele PNL Botoșani, senatorul Costel Șoptică prin care denigrează PSD și îndeamnă la vot pe 26 mai pentru candidații liberali în Parlamentul European. De asemenea, sunt și materiale de prezentare a listei de candidați liberali, care nu respectă legislația electorală.

Liberalii care jignesc și adresează înjurături membrilor și simpatizanților noștrii, fac campanie electorală la Botoșani cu bani negri. Oamenii președintelui Klaus Iohannis și ai lui Ludovic Orban și Rareș Bogdan vor să nu se ia urma fondurilor pe care le folosesc în campanie și aleg să distribuie materiale electorale, prin încălcarea legii pe care pretind că o apără. Se aplică perfect proverbul românesc, Hoții strigă hoții! De ce nu dorește PNL să prezinte sursa banilor folosiți pentru promovarea celor care vor să îi reprezinte pe români în Parlamentul European. De ce se ascunde PNL de botoșăneni și de toți românii și nu știu să facă o campanie onestă și civilizată”, a declarat botoșăneanul Marius Budăi, ministrul Muncii și Justiției Sociale.

Botoșănenii din municipiul Botoșani și din mai multe zone ale județului au adus la sediul PSD Botoșani mai multe materiale de propagandă electorală prin care sunt promovați candidații PNL pentru Parlamentul European, care nu respectă legislația în domeniul electoral. Toate tipăriturile cu PNL au fost împărțite în perioada campaniei electorale și nu înainte, dovada fiind toate persoanele care le-au primit în mână pe stradă, cât și la cutia poștală, în ultimile zile.

Domnule Orban, domnule Rareș Bogdan, vă solicit public să prezentați românilor de unde ați luat banii pentru realizarea materialelor prin care vă promovați și le cereți românilor să vă voteze. De ce vă ascundeți și nu recunoașteți că vă aparțin materialele pe care le-au identificat cetățenii. Sunt aceleași tipărituri pe care le aveți în toată țara și le promovați, este aceeași formă grafică și sunt aceleași texte. De ce doar câteva materiale le-ați imprimat cu datele de identificare conform legii și pentru cele mai multe ați ales să lucrați cu bani negri, fără a scrie codul de mandatar financiar, tirajul și cine le-a produs?”, a subliniat vicepreședintele PSD pentru zona de Nord-Est, Doina Federovici.

COMUNICAT DE PRESĂ LA COMANDA PARTIDULUI SOCIAL DEMOCRAT CMF 41190008

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *