Atenție! Trafic îngreunat pe drumul național DN 29, între Botoșani și Suceava

protest masini drumuri proaste la BotosaniCirculația pe drumul național DN 29, între Botoșani și Suceava, este îngreunată, vineri, din cauza unor lucrări executate de Direcția Regională de Drumuri și Poduri.

În vederea creării celor mai bune condiții de siguranță în trafic, DRDP Iași va executa astăzi, 24 mai, în intervalul orar 09:00 – 15:00, lucrări de îndepărtare a unor arbori cu pericol de prăbușire pe DN 29, km 7+400 – 11+500, pe raza localității Plopeni din Suceava.

În intervalul menționat, traficul auto va fi îngreunat, zona afectată de lucrări urmând a fi semnalizată corespunzător.
Cu această ocazie, DRDP Iași face apel la înțelegere din partea conducătorilor auto, în sensul adaptării vitezei și respectării semnalizării rutiere impuse pe sectorul respectiv.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *