Elev de la un liceu din Botoșani amenințat cu un cuțit de un bărbat. Individul fusese „tocmit” de un alt licean

Un tânăr de 23 de ani, care a amenințat cu un cuțit un elev de clasa a XII-a, de la Liceul Pedagogic ,,Nicolae Iorga” din municipiul Botoșani, a fost dezarmat, miercuri, de jandarmii botoșăneni.

Un echipaj din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani a intervenit în jurul orelor 13.00, în urma unui apel telefonic primit de la personalul de serviciu și a identificat în apropierea sălii de sport a liceului un tânăr în vârstă de 23 de ani, care avea semnalmentele descrise de apelant.

În urma controlului autovehiculului cu care tânărul venise în zonă au fost găsite un cuțit cu lama de aproximativ 19 cm lungime, o lanternă cu eletroșocuri și un box metalic tip rozetă.

Bărbatul a fost condus la sediul inspectoratului unde i-au fost întocmite actele de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de port ilegal de armă albă, amenințare și tulburarea ordinii și liniștii publice.

În plus, pentru scandalul făcut, atât bărbatul, cât și un elev din clasa a IX – a de la un alt liceu din localitate, în ,,sprijinul” căruia venise, au fost amendați de jandarmi cu câte 400 de lei fiecare.
Potrivit Jandarmeriei Botoșani, actele procedurale întocmite vor fi înaintate către Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoșani în vederea soluționării.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *