Primarul Cătălin Flutur a inaugurat Cornișa Aqua Park alături de fostul primar Ovidiu Portariuc. „Le mulțumesc public tuturor celor care au contribuit într-un fel sau altul la realizarea Aqua Park”

Primarul municipiului Botoșani, Cătălin Flutur, a tăiat panglica la inaugurarea Cornișa Aqua Park alături de fostul edil al orașului, Ovidiu Portariuc.

Flutur a mulțumit tuturor celor care au contribuit la realizarea acestui proiect și susține că finalitatea acestei unități reprezintă împlinirea unui vis.

Sunt mai bine de 10 ani de când am lansat pentru finanțare proiectul a ceea ce astăzi poartă numele de Cornișa AquaPark. Un deceniu de când mi-am imaginat prima dată – așa cum fac de fiecare dată când inițiez un nou proiect de investiții pentru dragul nostru Botoșani – sentimentele de bucurie și de împlinire din momentul inaugurării acestui obiectiv de excepție. Astăzi mi-am văzut cu ochii visul din urmă cu 10 ani. Am tăiat panglica de la AquaPark Cornișa cu convingerea că am realizat ceva util municipiului, ceva așteptat cu bucurie, cu mândrie și cu speranță de toți botoșănenii. Le mulțumesc public încă o dată tuturor celor care au contribuit într-un fel sau altul la realizarea AquaPark. Dumnezeu să ne ajute să avem înțelepciunea de a gestiona bine acest extraordinar parc de agrement, care ne oferă nouă, tuturor, nu doar posibilitatea de a ne relaxa, ci și șansa de a obține beneficii importante din turism, în anii care urmează”, a spus Flutur.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *