FOTO & VIDEO Un puști de 14 ani din Botoșani face performanță în box. Are rezultate de excepție la învățătură și vrea să calce pe urmele lui Vasîl Lomacenko

Un puști de 14 ani din Botoșani face performanță în box și ține cu orice preț să calce pe urmele lui Vasîl Anatoliovici Lomacenko. Kristian Chelarescu, de la Clubul Sportiv Felix- Box Botoșani, a ajuns până în finală la Campionatul Național de Cadeți, la categoria 54 de kilograme, care a avut loc în perioada 6- 10 mai, la Târgu Jiu. El practică boxul de doar un an, astfel că a fost învins de un sportiv cu mai multă experiență, în finală.

Kristian este elev în clasa a VII-a, la Școala Generală nr. 10 din Botoșani și se poate lăuda cu rezultate excepționale la învățătură. Născut în Cehia, cu o mamă de etnie romă și tatăl român, Kristian a ales să-și canalizeze energia în box.

Vrea să facă performanță în acest sport, dar în același timp se gândește și la o carieră în procuratură.

Are niște calități fizice extraordinare. Muncește foarte mult, este un copil educat, disciplinat. Este foarte respectuos, semn că are o bază solidă de acasă, iar inclusiv stilul de a lupta în ring este ca al lui Vasîl Anatoliovici Lomacenko, ucraineanul  admirat de el”, ne-a dezvăluit antrenorul lui Kristian, Costel Alexoaiei.

Tine cu orice preț să calce pe urmele lui Vasîl Anatoliovici Lomacenko

Antrenorul mărturisește că la sala sa vin copii din Botoșani chiar și de la 6 ani, din toate mediile sociale, pe care îi ajută să-și canalizeze energia în sport, să se disciplineze, să fie atenți, echilibrați, să-și ocupe timpul făcând mișcare, făcând lucruri pozitive.

Sunt prezenți la antrenamente copii din toate mediile sociale ( de la sate, copii nevoiași, copii cu stare materiala foarte buna, copii de etnie etc). Sunt copii pe care i-am dus pentru prima data la o frizerie publică, iar alții care au ieșit pentru prima oară din județul nostru prin intermediul acestui sport. Rolul nostru este de a descoperi, forma și îndruma copiii, tinerii, către înaltă performanță”, ne-a precizat Alexoaiei.

Fostul sportiv recunoaște că nu este un drum ușor pentru că lupta nu se duce doar în ring, ci și cu problemele financiare. El a precizat că încearcă să atragă sponsori, pentru a-i ajuta pe copii și pentru a-i duce la cât mai multe competiții, dar este foarte greu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *