Copii educați prin muzică și dans în cadrul unui proiect derulat în mai multe unități de învățământ botoșănene

Proiectul județean ”Singing and Living”, organizat și coordonat de Seminarul Teologic Liceal Ortodox ”Sfântul Gheorghe” Botoșani, în parteneriat cu Inspectoratul școlar județean Botoșani, s-a încheiat în data de 10 mai 2019, cu un concurs județean, la care au participat peste 150 de elevi de la Colegiul Național ”Grigore Ghica” Dorohoi, Colegiul Național ”August Treboniu Laurian” Botoșani, Liceul Tehnologic Todireni, Liceul ”Demostene Botez” Trușești, Grupul Școlar ”Ștefan cel Mare și Sfânt” Vorona, Școala Populară de Artă ”George Enescu” Botoșani, Școala nr. 7 Botoșani, Scoala nr. 12 Botosani  și de la Seminarul Botoșani.
Proiectul vizează educarea copiilor prin muzică și dans, integrarea limbilor străine în paralel cu păstrarea tradițiilor și obiceiurilor, într-o lume a multiculturalității și diversității artistice. Prin implicarea în activitățile proiectului, care au culminat cu concursul județean ”Singing and Living”, din data de 10 mai 2019, tinerii au reușit să simtă și să transmită emoție, au demonstrate reale calități artistice și de cele mai multe ori, încredere în forțele propria și în talentul împletit cu multă muncă și sacrificii.
Premianții, care merită încă o data felicitați, sunt:
Premiul I: Ungureanu Ana Maria, Pădureț Nechifor Ela, precum si grupurile de elevi de la Scolile gimnaziale 7 si 12 Botosani, Liceul Tehnologic Todireni,  Liceul Vorona, C.N. A.T. Laurian,  Liceul Tehnologic Truşeşti, C.N. Ghica Dorohoi si Seminarul Botosani.
Premiul al II-lea: Oniciuc Miruna Oana, Frăsinescu Ioana, Antoce Iuliana, Lucaşi Georgiana, Ciobanu Ioana Miruna, Ursu Iuliana, Marineac Diana.
Premiul al III-lea: Ungureanu Gabriela, Sava Cosmina, Blumetti Maria Betty, Amaricăi Adina, Năstase Ioana, Scripcariu Eusebiu Dorin, Pavăl Ilinca, Adam Mihaela.
După un regal muzical, de câteva ore, juriul, constituit din specialiști, artisți remarcabili și profesori, a apreciat calitatea concursului și prestația participanților, precum și eforturile organizatorilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *