FOTO! Un botoșănean și-a abandonat mașina și a fugit printre blocuri la vederea unui echipaj al Poliției de frontieră. Ce au descoperit în interior oamenii legii!

Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi au descoperit și confiscat, în urma unei acțiuni desfășurate în zona de competenţă, 8.600 de ţigări de contrabandă, în valoare de 4.170 de lei.

În data de 7 mai, în jurul orei 09.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi, în timpul desfăşurării unei misiuni specifice, au observat în trafic, în localitatea de frontieră Dorohoi din județul Botoșani, un autoturism marca Skoda Octavia înmatriculat în România, despre care existau informaţii că este folosit la transportul produselor din tutun.

La observarea autospecialei poliţiei de frontieră, conducătorul autoturismului a încuiat mijlocul de transport şi a părăsit locul, dispărând în grabă printre blocurile din zonă.

În timpul ridicării autoturismului, în vederea conducerii acestuia la sediul sectorului, s-a prezentat o altă persoană, cetăţean roman, D.L., în vârstă de 33 de ani, cu domiciliul pe raza judeţului Botoşani, care a declarat că atât autoturismul, cât şi bunurile descoperite în acesta îi aparţin.

În urma controlului efectuat asupra autoturismului, au fost descoperite într-o pungă de rafie 8.600 de ţigarete de provenienţă Duty Free.

Țigările în valoare de 4.170 de lei au fost ridicate în vederea confiscării, iar în cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă şi pentru identificarea tuturor persoanelor implicate, la finalizare urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *