Mașini trase pe dreapta de polițiști. Ce au găsit oamenii legii în urma verificărilor

razie, politisti rutieri, filtre, stiri, botosaniDuminică, poliţiştii oraşului Ştefăneşti aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu au oprit pentru control pe drumul naţional DN 24 C, un autoturism condus de un tânăr de 20 de ani din Republica Moldova, în care se mai aflau doi pasageri.

Cu ocazia verificărilor, asupra celor trei persoane au fost depistate, în total, 68 de pachete de ţigarete, de provenienţă duty free, deţinute fără documente legale.

În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de colectarea, deținerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, desfacerea și vânzarea bunurilor sau mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, ţigaretele respective fiind confiscate de poliţişti.

La aceeaşi dată, poliţiştii au depisitat pe raza localităţii Ştefăneşti un autoturism condus de un bărbat de 36 de ani, din comuna Suliţa.

În urma controlului autovehicului, în interiorul acestuia au fost identificate 20 de pachete de ţigarete de provenienţă duty free, deţinute în mod ilegal.

Pe numele bărbatului a fost întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de colectarea, deținerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, desfacerea și vânzarea bunurilor sau mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, ţigaretele respective fiind confiscate de poliţişti, potrivit IPJ Botoșani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *