FOTO Sute de botoșăneni s-au rugat alături de ÎPS Teofan, la Biserica Sf. Gheorghe. Moaștele Sf. Gheorghe și ale Sf. Mina, scoase spre închinare

Sute de botoșăneni s-au rugat, în a doua zi de Paște, alături de ÎPS Teofan, la Biserica Sf. Gheorghe din municipiul Botoșani. Mitropolitul Moldovei și Bucovinei a oficiat slujba alături de un sobor de preoți, printre care și protopopul Lucian Leonte.

În cadrul ceremoniei religioase, diaconul Andrei Viorel Manolea a fost hirotonit preot în parohia Silişcani, cu hramul „Pogorârea Sfântului Duh”.

Totodată, La Biserica „Sfântul Gheorghe” au fost aduse moaştele Sfântului Mare Mucenic Gheorghe şi Sfântului Mare Mucenic Mina, iar credincioșii se vor putea închina până pe 5 mai, la ora 18.00.

„În această Săptămână Luminată să ne dăruiască Dumnezeu putere ca lumina Învierii să nu se stingă, să ne dăruiască Dumnezeu putere ca în aceste zile să stăm cât mai mult împreună cu cei dragi, acasă, cu bunicii, cu părinţii, cu copiii, la Sfânta Biserică şi cât mai mult împreună cu membrii familiei, căci familia este numită de Sfântul Ioan Gură de Aur biserica de acasă. De ce spune aceasta, pentru că în linişte şi pace, în rugăciune, cu ceva mâncare mai bună, cu prieteni mai mulţi întâlnindu-ne, cu primăvara aceasta care ne împodobeşte şi văzul şi simţul şi toată viaţa, să prindem putere. Spune părintele Stăniloae, Dumnezeu să-l odihnească, că în zile bune să adunăm merinde pentru zile grele. Săptămâna Luminată o putem numi Zile Bune în care putem aduna ceva merinde. Să citim dintr-o carte sfântă, mai deschidem Dumnezeiască Scriptură, mai mergem la o plimbare, mai mergem la o sfântă mănăstire împlinind cele care sunt legate de bucuria vieţii, adică punem în traista sufletului cât mai multe merinde. Că vine luni, după Duminica Tomii, când iarăşi intrăm în zdroaba, în grija, în oboseala şi problemele şi ispitele care ne definesc această viaţă şi, fiind uneori sub greutatea acestor încercări, scoatem ceva din traistă, adică pacea pe care am adunat-o, rugăciunea pe care am pus-o deoparte, citirea din Dumnezeiasca Scriptură care ne-a ajutat mai mult să înţelegem taina vieţii şi aşa ducem mai departe şi greutatea vieţii până când vine iarăşi duminica, iarăşi mergem la Sfânta Liturghie, iarăşi alimentăm sufletul nostru cu merinde binecuvântate pe care de-a lungul anului le consumăm în mod special, atunci când se abat asupra noastră încercări de un fel sau altul”, a spus ÎPS Teofan.

Foto: Marius Constantin Lupu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *