VIDEO & FOTO Măsuri de urgență adoptate de autorități după noul focar de pestă porcină africană

sedinta CLCB BotosaniComitetul Local de Combatere a Bolilor s-a întrunit luni, în a doua zi de Paște, în şedinţă extraordinară, cu participarea primarilor comunelor Cordăreni, Cristian Dumitraş, şi Mileanca, Alexandru Azamfirei, pentru aprobarea unui nou plan de măsuri pentru combaterea pestei porcine africane (PPA).

Noile măsuri se impun după apariţia unei suspiciuni de PPA- cadavrul unui porc mistreţ a fost depistat de trei agricultori din comuna Cordăreni pe un teren de la marginea Fondului de Vânătoare.

“Rezultatele analizelor PPA sunt pozitive, ca urmare trebuie să stabilim şi să aprobăm un plan de măsuri pentru perioada imediat următoare pentru ca acest virus al Pestei Porcine Africane să nu se răspândească”, prefectul Dan Şlincu.

Virusul PPA a fost confirmat de Laboratorul de la Suceava, însă pentru a fi tratat drept o confirmare, este nevoie şi de rezultatul laboratorului de la Bucureşti.

sedinta CLCB Botosani- pesta porcina africana“Este vorba de o suspiciune la un porc mistreţ, găsit la marginea pădurii, pe fondul de vânătoare 43 Cordăreni. În momentul în care a fost găsit acest porc, femelă, oamenii erau la erbicidat. Luând contact cu porcul mistreţ şi pentru faptul că doi dintre ei au porci acasă, s-au luat nişte măsuri suplimentare faţă de măsurile care s-ar fi luatdacăporcul era găsit în pădure. Şi anume, vor fi restricţiila cele două gospodării, s-a făcut dezinfecţia tractoarelor, a hainelor şi a încălţămintei celor trei şi dezinfecţia exploataţiei. Nu este cazul să intrăm în panică, este doar un caz de suspiciune de PPA la mistreţ”, Minodora Vasiliu, directorul DSVSA.

Măsurile se aplică în zona infectată, formată din 13 localități din patru comune, dar și în zona tampon, în care sunt incluse 27 de localități din 11 unități administrativ- teritoriale.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *