Vinerea Mare din Săptămâna Patimilor, post negru. Ce nu ai voie să faci!

În Vinerea Mare, Vinerea Seacă sau Vinerea Patimilor se ține doliu și post negru, fiind ziua răstignirii și a morții lui Iisus Hristos pe cruce.

Vinerea Paștilor este cea mai neagră zi din Săptămâna Patimilor, fiind ziua în care Iisus Hristos a fost răstignit și a murit pe cruce, scrie Observator.tv.

La denia din Vinerea Mare,Biserica face pomenirea sfintelor, înfricoșătoarelor și mântuitoarelor Patimi ale Mântuitorului și a mărturisirii tâlharului celui recunoscător care a dobândit raiul. Vinerea Mare este zi aliturgică deoarece Liturghia reprezintă jertfa nesângeroasă a lui Iisus, în chipul pâinii și al vinului, iar cele două jertfe nu se pot aduce în aceeași zi. În seară acestei zile se oficiază denia Prohodului Domnului.Tot în Vinerea Mare, în mijlocul bisericii se scoate Sfântul Epitaf, pe sub care trec oamenii până în după-amiaza zilei de sâmbătă. În zorii zilei de Înviere, acesta este dus din nou în Sfântul altar și este așezat pe sfânta masă, unde rămâne până în miercurea dinaintea Înălțării Domnului. Tradițiile acestei zilei spun că pe cei ce trec de trei ori pe sub Sfântul Aer nu-i doare capul, nici mijlocul sau șalele, iar dacă își șterg ochii cu marginea epitafului nu vor suferi de dureri de ochi.

Potrivit obiceiurilor creștine, în Vinerea Mare se ține post negru, iar la Denia Denia Prohodului Domnului, se ia anafură de la biserică. Se înconjoară biserica de trei ori şi se trece pe sub Sfântul Epitaf.

Sfântul Epitaf este o icoană pictată pe pânză, reprezentând punerea în mormânt a Domnului, care este aşezat în mijlocul bisericii pe o masă mai înaltă. Potrivit tradiţiei, credincioşii sărută Sfântul Epitaf şi trec pe sub masa pe care acesta este aşezat.

După Slujba Prohodului, Sfântul Epitaf este aşezat pe Sfânta Masă din Sfântul Altar, unde va rămâne până la Vecernia sărbătorii Înălţării Domnului.

Vinerea Mare, zi de doliu, tăcere și meditație, abundă în tradiții și superstiții strămoșești. Încă din zorii zilei, casa se afumă cu tămâie, înconjurând-o de trei ori, pentru ca gânganiile și lighioanele să nu se apropie de ea. Tot în Vinerea Mare există credința că dacă plouă, va fi un an bun, iar dacă nu, anul va fi secetos. Este bine ca în Vinerea Patimilor să te scunzi în apă rece de trei ori, pentru a fi sănătos tot anul.

Femeile nu au voie să lucreze astăzi și nu umplu borș, ca nu cumva necuratul să se scalde în el. În Vinerea Mare, treburile casei trebuie finalizate deoarece este interzis să coci pâine, cozonaci, ca nu cumva să ardă mâinile Maicii Domnului. Nimeni nu coase în Vinerea seacă, ca să nu orbească. De asemenea, în Vinerea Mare din Săptămâna Patimilor, nu țese, nu se spală, pentru o nu o mânia pe Sfânta Vineri. Gospodinele care nu au finalizat pregătirile pentru masa de Paște, o pot face în Sâmbăta Mare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *