Beat mort, a încercat să taie niște miei de Paște, dar a căzut în propriul cuțit

Un tânăr de 34 de ani, din Straja, a fost preluat de o ambulanță în stare gravă și dus la spital în cursul nopţii, înjunghiat în piciorul stâng, scrie Observator.

Pentru că era beat mort, n-a putut să spună poliţiştilor ce s-a întâmplat, fiind considerat victima unui atac cu autor necunoscut, însă astăzi s-a risipit misterul înjunghiatului.Tânărul care fusese adus aseară la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Piatra-Neamţ a putut astăzi să ofere informaţii în legătura cu plaga înjunghiată din picior.

Poliţiştii au aflat că a mers în comună, la localnici, pentru a sacrifica niște miei, așa cum se obișnuiește în preajma sărbătorilor pascale. Neatent fiind, dar mai ales sub influența alcoolului, acesta s-ar fi împiedicat și ar fi căzut în cuțitul care îl folosea la tăierea mieilor.

Rana a fost foarte adâncă şi tânărul a început să piardă foarte mult sânge.

Echipajul cu asistent medical sosit la fața locului l-a găsit beat și rănit grav la piciorul stâng. A fost solicitat şi un echipaj de terapie intensivă mobilă (TIM), care a venit în întâmpinare, l-a preluat și l-a dus la spital.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *