Notele la Sport ar putea fi eliminate. Vezi din ce motiv!

​Rezultatele evaluării elevilor la disciplinele din domeniul sportului ar putea fi exprimate prin calificative „foarte bine”, „bine”, „suficient”, „insuficient”, pentru toate formele de învățământ și nivel de studiu, dacă va fi aprobată o inițiativă legislativă depusă zilele trecute la Camera Deputaților. Practic, ar putea fi eliminat sistemul de notare de la 1 la 10, aplicat în prezent, la elevii din gimnaziu și liceu, scrie Hotnews.ro.

Inițiatorii proiectului, parlamentari PSD, spun în expunerea de motive a proiectului că actualul sistem de notare duce, de multe ori, „la discriminări și formări de grupuri cu elevi și studenți foarte buni și slabi în a realiza sarcinile îndeplinite în cadrul orelor de educație fizică și sport”.

„Copiii obezi sau supraponderali sunt adesea limitați de condiția fizică în a îndeplini anumite sarcini grele și în timpi cât mai scurți. Astfel de sitații conduc la renunțarea unui număr foarte mare de elevi la orele de educație fizică și sport, prin scutire medicală”, se precizează în nota de fundamentare.

Parlamentarii susțin că obezitatea la copil este recunoscută a fi un factor predictiv cert al obezității la adult, mai ales în cazul copiilor foarte obezi din părinți obezi.

„Conform unor studii, adolescenții din România, băieți și fete, ocupă ultimele poziții în Europa în privința activității fizice zilnice. Comportamentele sedentare sunt mai frecvente cu cât vârsta copilului este mai mare”, se mai arată în expunerea de motive.

Potrivit documentului, prin modificarea Legii educației se încearcă, prin sistemul de evaluare prin calificative, un sistem descriptiv, care să evalueze mai puțin condiția fizică și timpul de îndeplinire a sarcinilor și să aprecieze modalitatea și efortul depus în rezolvarea sarvicilor date.
Citește AICI expunerea de motive

One thought on “Notele la Sport ar putea fi eliminate. Vezi din ce motiv!

  1. Și nu e totuna, domnilor „parlamentari”? E normal să fie o departajare și în acest domeniu. Acei elevi ce nu excelează la sport sunt, cu siguranță, mai buni la alte materii ca aceia ce iau note de 9 și 10. Dacă vor primi calificative de Insuficient ori Suficient tot se vor simți „discriminați” față de cei ce vor primi Bine ori Foarte Bine… Propuneți schimbări cu adevărat necesare nu inepții de acest fel. Preferabil nu în învățământ!!! Ne-am săturat de atâtea așa zise „reforme”! Doar schimbări prostești, cum apare un nou ministru al educației imediat se adoptă o aberație ce afectează sistemul educațional. Vrem continuitate!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *