FOTO Carne de miel vândută în condiții improprii în piețele din Botoșani

Carnea de miel este vândută în condiții improprii în piețele din municipiul Botoșani. Totul a ieșit la iveală în urma unui control efectuat de polițiștii locali.

Având în vedere sesizările lucrătorilor administraţiei Pieţei Centrale cu privire la vânzarea ambulantă a cărnii de miel pe
teritoriul Pieţei Centrale, în dimineața zilei de 11 aprilie, polițiștii locali au desfăşurat misiuni pentru depistarea  comercianţilor neautorizaţi.

Astfel, în urma unui flagrant organizat cu sprijinul lucrătorilor Urban Serv S.A., poliţiştii locali au acţionat atât în uniformă cât şi în ţinută civilă şi au depistat doi comercianţi din Hala de Lactate care ofereau spre vânzare carne de miel.

Comercianţii au fost sancționați contravențional cu amendă în cuantum de 500 lei şi a fost sesizat medicul responsabil cu verificarea produselor de origine animală din piaţă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *