FOTO! Focuri de armă pentru prinderea unor contrabandiști. Transportau mai multe colete de țigări cu căruța

Polițiștii de frontieră botoşăneni au descoperit și confiscat, în urma unei acțiuni desfășurate în zona de competenţă, aproximativ 90.000 de ţigarete de contrabandă în valoare de peste 53.000 de lei.

Poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Botoşani împreună cu lucrători din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Rădăuţi Prut au organizat o acţiune specifică pe linia contrabandei cu ţigări.

În timpul misiunii, pe direcţia localităţii de frontieră Cuzlău, judeţul Botoşani, poliţiştii de frontieră au observat, într-o zonă împădurită, un atelaj hipo care se îndrepta spre localitate şi în care se aflau două persoane şi mai multe colete voluminoase.

Întrucât cetăţenii din atelajul hipo nu s-au supus somaţiilor legale, poliţiştii de frontieră au folosit armamentul din dotare, fiind trase trei focuri de armă în plan vertical, cu respectarea prevederilor legale. Persoanele au abandonat cele trei colete la marginea localităţii. La inventarierea bunurilor a rezultat cantitatea de 89.800 de ţigarete.

Ţigările, în valoare de 53.880 lei, au fost ridicate de poliţişti, conform prevederilor Codului de Procedură Penală, în vederea continuării cercetărilor.

În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, în vederea depistării şi identificării tuturor persoanelor implicate, la finalizare urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *