Își cer dreptatea la CEDO! Cu fata moartă și fiul bolnav, doi părinți cer cu disperare să li se facă dreptate

Cei doi părinți din Darabani, a căror fată a murit într-un accident de Paște, în 2016, își cer dreptatea la CEDO. Nemulțumiți că cei doi șoferi care făceau curse ilegale de mașini și i-au ucis fiica vor sta puțin peste opt ani după gratii, oamenii sunt hotărâți să meargă până în pânzele albe. Anișoara și Giovani Dănăilă sunt nemulțumiți de decizia instanței.

„Facem la CEDO, la CSM, la Avocatul Poporului, unde ne duce mintea și capul. Asta nu e lege, asta-i golăneală. S-a văzut din start. Noi am știut că trebuie să ne așteptăm la așa ceva că s-a văzut cum a fost în instanță. Ne-a ținut un an și jumătate la Curtea de Apel, pentru ce? Pentru o hârtie, că nu s-a adus o expertiză medicală. Un an și jumătate exact. Am făcut prezența, mergeam înapoi, mergeam, făceam prezența, veneam înapoi. Am simțit de atunci că treaba nu e corectă și uitați ce dreptate le-a dat”, spune, cu năduf, tatăl Andei Dănăilă.

Emil Bujor și Florin Stănescu au fost pedepsiți la opt ani, șapte luni și zece zile de închisoare cu executare, iar părinții tinerei susțin că este o pedeapsă prea mică pentru o viață de om.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *