Peste 10.000 de oameni așteptați la începutul lunii mai la târgul de la Popăuți

conferinta de presa la Statiunea Popauti cu directorul Ionica Nechifor, directorul Directiei Agricole Botosani, Cristian DelibasAsociația Crescătorilor de Ovine și Caprine Moldoovis, în parteneriat cu Stațiunea de Cercetare Dezvoltare pentru Creșterea Ovinelor și Caprinelor Popăuți, dar și cu Asociația Cultivatorilor de Cereale și Plante Tehnice Botoșani și Asociația Crescătorilor de Taurine Botoșani organizează, pe 4 și 5 mai, cea de-a 13-a ediție a Târgului expozițional de ovine, pielicele karakul, plante tehnice, bovine și produse tradiționale.

Evenimentul se va desfășura în incinta Stațiunii Popăuți, la el fiind așteptați să participe peste 250 de producători, dar și 10-15.000 de vizitatori.

Deschiderea târgului va avea loc pe 4 mai, la ora 14.00, la eveniment fiind invitat și ministrul Agriculturii, Petre Daea.

În prima zi a târgului vor avea loc întâlniri și discuții pe teme profesionale ale membrilor asociațiilor organizatoare, care se vor încheia cu o masă tradițională botoșăneană. Apoi, în a doua zi va avea loc o paradă a berbecilor, dar și a bovinelor, dar și spectacole de muzică populară și ușoară.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *