Președintele PNL Botoșani, Costel Șoptică: Îmi doresc ca schimbarea conducerii la Urban Serv să ducă la o îmbunătățire a colectării gunoiului la Botoșani, deoarece sunt probleme foarte mari

Președintele PNL Botoșani, Costel Șoptică, a declarat vineri, într-o conferință de presă, că își dorește ca schimbarea conducerii de la societatea Urban Serv să ducă la o îmbunătățire a colectării gunoiului în municipiul Botoșani.

Acesta a cerut totodată noului director Bogdan Buhăianu și reprezentanților Primăriei Botoșani să se aplece asupra tarifelor la gunoi pentru agenții economici, care, susține parlamentarul, sunt foarte mari fapt pentru care unii agenți economici ar putea intra în insolvență până la sfârșitul anului.

Nu pot să nu remarc începerea remanierii și la Botoșani Și aici am în vedere demisia domnului Drelciuc de la Urban Serv. De unde era atât de bun, susținut de tot PSD-ul, făcea cele mai bune lucruri pentru noi, botoșănenii și înlocuirea acestuia cu mult mai tânărul Buhăianu. Fiind în Postul Mare, nu o să-l caracterizez pe dumnealui ce abilități are, însă îmi doresc ca schimbarea conducerii la Urban Serrv să ducă la o îmbunătățire a colectării gunoiului la Botoșani, deoarece sunt probleme foarte mari. Împreună cu Consiliul de Administrație și Primăria Botoșani, să se aplece asupra tarifelor pentru gunoi, în mod special cu ceea ce înseamnă mediul privat. Au fost întâlniri, negocieri, dar deocamdată lucrurile nu sunt rezolvate și vor avea foarte mult de suferit agenții privați. Deși pare un paradox, unii ar putea să declare până la sfârșitul anului intrarea în insolvență pentru că au activitate foarte mică economică, dar așa le-a fost să spunem hărăzit să aibă suprafețe mari de teren sau clădiri  și atunci cunatumul acestor cehltuieli să-i dea peste cap”, a menționat Șoptică.

 

 

One thought on “Președintele PNL Botoșani, Costel Șoptică: Îmi doresc ca schimbarea conducerii la Urban Serv să ducă la o îmbunătățire a colectării gunoiului la Botoșani, deoarece sunt probleme foarte mari

  1. Soptica eu stiu ca gunoiul botosanenilor sunteti voi cei care ati taiat pensiile si salarile acum cativa ani !
    de asta nu stiu cum sa va trimit la originea partidului venit din istoria jefuirii nemului , a taranului are a trait in colibe de pamant …. rusine sa va fie ati jefuit poporul roman in numele regelui ….jefuitor…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *