Un polițist de la rutieră nu poate justifica 200.000 de euro

Judecătorii Curţii de Apel Iaşi au dispus confiscarea averii dobândite în mod nejustificat de un poliţist din cadrul Biroului Rutier Bârlad, scrie Adevarul.

Agentul Marius-Robert Dediu şi soţia acestuia, secretară la un birou notarial, au intrat în vizorul Agenţiei Naţionale de Integritate încă din anul 2015, când inspectorii de control, în urma verificărilor, au constatat diferenţe nejustificate între averea dobândită şi veniturile realizate în perioada 2002 – 2011.  În urma procesului derulat la Curtea de Apel Iaşi, judecătorii au constatat că aspectele sesizate de ANI se confirmă, astfel că au admis seolicitarea privind confiscarea averii pe care poliţistul nu a putut să o justifice.

”Obligă persoana cercetată Dediu Marius şi soţia acestuia, Dediu Maricela, la plata către Statul Român, prin intermediul organului fiscal competent să efectueze executarea silită, a sumei de 918.954,22 lei (192.156,60 euro), reprezentând echivalentul cotei părţi din avere dobândită în mod nejustificat, în termen de 6 luni de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri”, se menţionează în hotărârea Curţii de Apel Iaşi. Decizia instanţei nu este însă definitivă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *