Ce se întâmplă cu drumurile județene ciuruite, care erau incluse în drumul strategic. Anunțul făcut de oficialii CJ!

gropi in asfalt BotosaniProblema drumului strategic de 106 km, care a fost scos la licitație însă nu s-a prezentat nicio firmă, tranșată în ședința de Consiliu Județean de joi.

Consilierul județean Gheorghe Sorescu a cerut explicații de la șefii CJ privind această situație, iar vicepreședintele CJ, Dorin Birta, a declarat că urmare a acestei situații, se va interveni cu plombări pe două tronsoane de drum care erau prinse în drumul strategic și care arată jalnic. Este vorba de tronsonul Talpa-Todireni și Răuseni-Trușești.

Situația este destul de delicată legat de această zonă. Facem o analiză și evaluare în teren și vom intervene pe tronsonul Talpa-Todireni și Răuseni-Trușești cu plombări la cald, reparații. Cetățenii din aceste zone nu mai pot aștepta atât de mult. Probabil că definitivarea acestor licitații vor duce până în august și suntem obligați să intervenim ca aceste tronsoane să fie cât de cât practicabile. Vom interveni în perioada imediat următoare cu prioritate pe aceste două tronsoane de drum”, a declarat Birta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *