FOTO Ziua Poliţiei sărbătorită cu o prezentare a tehnicii angajaţilor IPJ Botoşani, avansări în grad și cu diplome

Cu ocazia aniversării a 197 de ani de atestare documentară a Poliţiei Române,astăzi, 25 martie 2019,  în sala Casei de Cultură a Sindicatelor Botoşani, a avut loc şedinţa festivă, ocazie cu care un ofiţer şi un agent de poliţie au fost avansaţi înainte de termen în gradul profesional următor, iar 13 ofiţeri şi 117 agenţi de poliţie au fost avansaţi la termen.

De asemenea, poliţiştii şi jurnaliştii care au participat la competiţiile sportive organizate de Clubul Sportiv Dinamo au fost premiaţi de inspectorul șef al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Botoşani, comisar şef de poliţie Şerbănoiu Viorel şi de prefectul judeţului Botoşani, Şlincu Dan.

Totodată, au fost acordate diplome de merit poliţiştilor, în semn de apreciere deosebită pentru devotamentul pus în slujba cetăţenilor şi pentru contribuţia personală în dezvoltarea capacităţii operaţionale şi a prestigiului Inspectoratului Judeţean de Poliţie Botoşani.

Pentru această zi festivă, a fost organizată şi Ziua Porţilor Deschise, ocazie cu care au fost pregătite laboratorul mobil, folosit de criminalişti pentru realizarea cercetării locului comiterii de infracţiuni, precum şi autospecialele aflate în dotarea poliţiştilor rutieri.

Ziua Poliţiei Române a fost marcată şi prin organizarea unei expoziţii de tehnică, pe pietonalul Unirii, unde vizitatorii au avut prilejul de a vedea luptătorii SAS  care au venit cu autospeciale de intervenţie, dotate cu echipamente speciale de executare a misiunilor specifice.

Luptătorii au fost echipaţi cu ţinuta specifică trupelor de intervenţie ale Poliţiei Române şi au prezentat armele folosite în misiuni.

La rândul lor, poliţiştii criminalişti au prezentat laboratorul criminalistic , destinat cercetării la faţa locului, dotat cu tehnică foto-video digitală, truse specializate şi echipamente criminalistice necesare descoperirii tuturor tipurilor de categorii de urme şi mijloace materiale de probă existente îm câmpul infracţional.

În topul preferinţelor celor mici a rămas, ca în fiecare an, câinele poliţist, John, care a aşteptat răbdător să fie fotografiat cu fiecare copil în parte.

De asemenea, poliţiştii de proximitate şi de la prevenire au distribuit pliante cu sfaturi preventive privind siguranţa bunurilor personale şi a locuinţei.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *