Rezultate catastrofale la simularea Evaluării Naționale. Doar 42% dintre elevi au reușit să obțină note peste 5

elevi, examen, stiri, botosani,Doar 42,51% dintre elevii de clasa VIII-a și 43,45% dintre elevii de clasa VII-a au obținut note peste 5 la simularea Evaluării Naționale. Potrivit reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean, 1865 de elevi de clasa VII-a au avut note între 5 și 10 și 2.427 note între 1 și 4.99, în timp ce la clasa VIII-a 2524 de elevi au avut între 1 și 4.99 și 1866 între 5 și 10.

Nici la clasa VIII-a și nici la clasa VII-a nu a fost nicio medie de 10.

Consider simularea examenelor naționale un exercițiu util atât pentru profesorii implicați în comisii, cât și pentru elevii care susțin aceste probe. A fost util pentru noi, profesorii, fiindcă ne-a ajutat să identificăm, înaintea examenelor propriu-zise, eventualele erori de organizare sau disfuncțiuni tehnice, în vederea corectării acestora și, de asemenea, consider că a fost util și pentru elevi atât ca exercițiu intelectual, cât și ca experiență înaintea probelor care urmează a fi susținute în vară. Procentul de 42,51%  obținut de elevii claselor a VIII-a, cu aproape 6 procente mai mare față de cel obținut în anul 2018 (36,76%),demonstrează, din punctul meu de vedere, o conștientizare a elevilor și o implicare mai responsabilă a acestora”, a declarat Gabriel Hârtie, inspector general al IȘJ.

Notele obținute la simulare nu se vor contesta și nu se vor trece în catalog. În situațiile în care se dorește consemnarea acestora în catalog, acest lucru se poate face în baza unei cereri scrise depuse de cei interesați.

Rezultatele obținute la aceste simulări vor fi analizate la nivelul fiecărei unități de învățământ prin discuții individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral în vederea adoptării unor măsuri adecvate, scopul principal fiind îmbunătățirea performanțelor școlare.

TOTAL elevi clasa a VIII-a Prezenți la ambele probe Medii

între 5 – 10

Medii

între 1 – 4,99

Medii între 5,00 – 10: 1866 (42,51%), din care:
medii

5 -5,99

medii

6 -6,99

medii

7 -7,99

medii

8 -8,99

medii

9 -9,99

medii

10

4630 4390 1866 2524 578 522 422 254 90 0
94,82% 42,51% 57,49% 30,98% 27,97% 22,62% 13,61% 4,82% 0%

 

 

SITUAȚIA STATISTICĂ ÎN CADRUL SIMULĂRII EVALUĂRII NAȚIONALE, AN ȘCOLAR 2018 – 2019, PE DISCIPLINE DE EXAMEN:

  TOTAL elevi clasa a VIII-a Prezenți Note

între 5 – 10

Note

între 1 – 4,99

Note între 5 – 10, din care:
note

5 -5,99

note

6 -6,99

note

7 -7,99

note

8 -8,99

note

9 -9,99

note

10

Limba și literatura română 4630 4439 2824 1615 654 664 686 552 268 0
95,87% 63,62% 36,38% 23,16% 23,51% 24,29% 19,55% 9,49% 0%
Matematică 4630 4408 1275 3133 456 325 233 161 90 10
95,21% 28,92% 71,08% 35,77% 25,49% 18,27% 12,63% 7,06% 0,78%

 

SITUAȚIA STATISTICĂ PE MEDII ȘI NOTE OBȚINUTE DE ELEVII CLASELOR a VII – a

           ÎN CADRUL SIMULĂRII EVALUĂRII NAȚIONALE, AN ȘCOLAR 2018 – 2019

 

TOTAL elevi clasa a VII-a Prezenți la ambele probe Medii

între 5 – 10

Medii

între 1 – 4,99

Medii între 5,00 – 10: 1865 (43,45%), din care:
medii

5 -5,99

medii

6 -6,99

medii

7 -7,99

medii

8 -8,99

medii

9 -9,99

medii

10

4586 4292 1865 2427 676 595 394 167 33 0
93,59% 43.45 % 56.55% 36,25% 31,90% 21,13% 8,95% 1,77% 0%

 

 

SITUAȚIA STATISTICĂ ÎN CADRUL SIMULĂRII EVALUĂRII NAȚIONALE, AN ȘCOLAR 2018 – 2019, PE DISCIPLINE DE EXAMEN:

  TOTAL elevi clasa a VII-a Prezenți Note

între 5 – 10

Note

între 1 – 4,99

Note între 5 – 10, din care:
note

5 -5,99

note

6 -6,99

note

7 -7,99

note

8 -8,99

note

9 -9,99

note

10

Limba și literatura română 4586 4348 2570 1778 798 676 645 356 95 0
94,81% 59,11% 40,89% 31,05% 26,30% 25,10% 13,85% 3,70% 0%
Matematică 4586 4333 1457 2876 591 417 237 131 73 8
94,48% 33,63% 66,37% 40,56% 28,62% 16,27% 8,99% 5,01% 0,55%

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *