Suceveanul care a construit primul metru de autostradă are afaceri și în Botoșani. Vezi în ce domeniu!

Ștefan-Valentin Mandachi, suceveanul care a construit primul metru de autostradă din România, este un antreprenor și avocat român, fondatorul mai multor francize printre care și cel mai mare lanț de restaurante cu specific grecesc tip servire rapidă din România și estul Europei, Spartan.

S-a născut la Călărași dar la scurtă vreme familia s-a mutat la Suceava. Aici a urmat cursurile școlii primare “Ion Creangă” și ale Colegiului Național ”Petru Rareș”. A absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universității ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași. A urmat un masterat în Științe Penale în cadrul aceleiași universități. Din 2009 face parte din Baroul Suceava ca avocat definitiv.

În primii ani după terminarea facultății a profesat ca avocat însă a continuat în paralel și alte activități antreprenoriale pe care le începuse din timpul facultății. Din perioada liceului și-a manifestat pasiunea pentru afaceri dar a fost îndrumat către studii de drept. După mai multe afaceri minore începute în timpul facultății, în 2012 a deschis un restaurant cu servire rapidă, fiind provocat de potențialul pieței cu carne rotisate. A configurat un nou concept de restaurant cu specific grecesc, restaurantul Spartan.

În 2013 s-a deschis a doua locație Spartan în Uvertura Mall Botoșani. Primul restaurant în sistem de franciză s-a inaugurat în 2014. Ulterior, Spartan a deschis noi restaurante în toate regiunile României. În luna februarie 2019 Spartan avea deschise 41 restaurante, fiind pe locul trei în categoria restaurantelor tip fast-food după McDonalds și KFC.

A fondat una dintre cele mai dezvoltate francize autohtone, Spartan. La finalul anului 2018 în întreg lanțul de restaurante, locații proprii și francize, lucrează un număr de peste 1000 angajați. Cifra de afaceri anuală a companiilor principale a lui Ștefan Mandachi a crescut la 15,6 milioane euro în 2018. Cifra de afaceri a întregii rețele inclusiv francizele se ridică la 27,6 milioane euro. În 2015 a lansat conceptul Hercule, restaurant tip tavernă cu specific grecesc. În 2018 a finalizat după doi ani prima franciză hotelieră românească, Mandachi Hotel & Spa, în urma unei investiții de 7.5 mil euro. Complexul hotelier este format din mai multe branduri, fiecare în parte având statut de franciză independentă. Mandachi Hotel & Spa este format din restaurant Don Stefano, Mefi Cafe, Magnificus Plaza, BumBumBox și primul spa cu ceaiuri BIO din România, BIO Transylvania.

Sursa: antena3


One thought on “Suceveanul care a construit primul metru de autostradă are afaceri și în Botoșani. Vezi în ce domeniu!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

WP Facebook Auto Publish Powered By : XYZScripts.com