Liderul LSI Botoșani: Este foarte greu astăzi să găsim posturi titularizabile în învățământ

Numărul posturilor titularizabile în învățământul botoșănean scade de la un an la altul. În anul școlar viitor, din cele 1768 posturi complete/incomplete vacante/rezervate valabile în etapele de mobilitate a personalului didactic din învățământul preuniversitar, doar 79 sunt pe perioadă nedeterminată, adică titularizabile.

Liviu Axinte, liderul Ligii Sindicatelor din Învățământ Botoșani, a declarat că posturile titularizabile din învățământ sunt tot mai puține din cauza scăderii populației școlare.

”Este foarte greu astăzi să găsim posturi titularizabile în învățământ, având în vedere scăderea numărului de copii. Avem un număr de personal care este titular pe posturi și o parte a personalului care funcționează pe perioadă determinată un an. Având în vedere că numărul copiilor este în scădere și în viitorii ani vor fi și mai mulți, numărul de norme va fi sub ce este acum. Și atunci nu prea avem argumente să vacantăm posturi pe perioadă nedeterminată. Nu vreau să spun că peste tot este așa. Au fost cazuri unde s-a vacantat post pe patru ani iar în doi ani a fost restrângere. Nu putem să angajăm pe perioadă nedeterminată dacă într-o comună funcționez la clasa de a II-a din patru clase cu două și anul la pregătitoare o să am doar una”, a precizat Liviu Axinte.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *