Încă un furt din biserică! Tânărul a fost găsit de polițiști la scurt timp după ce a atacat cutia milei

turla biserica, stiri, botosani, cruceUn tânăr a fost prins de polițiștii din Botoșani la scurt timp după ce a furat banii din cutia milei dintr- biserică din localitatea Dângeni. Furtul a avut loc chiar în momentul în care îngrijitorul bisericii se afla în curtea lăcașului de cult.

În timp ce bărbatul de 66 de ani era prins într-o discuție cu o altă persoană, hoțul, în vârstă de 25 de ani a intrat în biserică de unde a furat cei 15 lei găsiți în cutia milei.

Ulterior, hoțul, care este din județul Suceava, a fost depistat de poliţişti pe raza localităţii unde a fost comisă fapta, într-o autoutilitară înmatriculată în judeţul Suceava, în care se mai aflau alte două persoane, acestea din urmă neavând cunoştinţă de săvârşirea infracţiunii.

„În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de furt, suma de bani sustrasă fiind recuperată”, susțin oficialii Poliției din Botoșani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *