Salariile poliţiştilor vor fi majorate în funcţie de gradul profesional. Vezi cu cât!

Salariile poliţiştilor vor fi majorate în funcţie de gradul profesional, arată un proiect de hotărâre de guvern pentru actualizarea cuantumului soldei de grad sau a salariului profesional al poliţiştilor.

Potrivit Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (SNPPC), mâine, 1 martie 2019, sindicaliştii vor participa la o şedinţă la sediul MAI pentru dezbaterea HG de actualizare a salariului gradului profesional.

Drept urmare, dacă proiectul de HG va fi aprobat, salariile poliţiştilor vor fi majorate în funcţie de gradul profesional.

„Reamintim faptul că, între criticile formulate de FSNPPC la adresa măsurilor fiscal-bugetare adoptate de Guvern, anul trecut, s-a regăsit și cea referitoare la omisiunea majorării unor elemente salariale (gradul fiind unul dintre acestea), deși era legală, dar și necesară, ca urmare a creșterii salariului minim brut garantat în plată, de la 1 ianuarie, însă amendamentele noastre au fost ignorate în mod repetat”, se arată într-un comunicat al SNPPC.

Conform proiectului HG care va fi discutat mâine, salariile de grad vor fi cuprinse astfel:

– între 360 și 420 lei, pentru agenții de poliție;

– între 430 și 540 lei, pentru ofițerii de poliție;

– între 550-590 lei, pentru chestori.

Sursa: observator

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *