Președintele Tribunalului Botoșani, despre protestul magistraților botoșăneni: Potrivit legii, noi nu avem voie sa facem niciun fel de protest

Președintele Tribunalului Botoșani, Mihaela Ungureanu, susține că nu a fost informată cu privire la protestul ce urmează a avea loc luni la intrarea în Judecătoria Botoșani, la care urmează să participe magistrații din Botoșani. Mihaela Ungureanu a precizat că, potrivit legii, o astfel de formă de protest ar putea avea loc doar după convocarea unei adunări generale, lucru care nu s-a întâmplat.

Noi nu știm nimic, nu ne-a informat nimeni. Pentru ca să poată fi organizat un asemenea protest trebuie convocate adunări generale, nu s-a solicitat convocarea de adunări generale nici la Judecătoria Botoșani și nici la Tribunalul Botoșani. […] Potrivit legii, noi nu avem voie sa facem niciun fel de protest. Trebuie să ne abținem de la tot ce înseamnă acțiuni de felul acesta. Dacă se va urma o formă de protest, numai în acest cadru organizat, numai după o adunare generală, unde se votează și se urmează decizia majorității. Așa, din punct de vedere individual, fiecare judecător bineînțeles că este liber să protesteze, dar răspunsul- de ce protestează- sau cum a luat decizia asta îl găsiți la dumnealui. Ei sunt independenți, se supun numai legii, așa spune Constituția, așa spune Legea de organizare”, a declarat Mihaela Ungureanu, președintele Tribunalului Botoșani.

Magistrații din Botoșani se vor alătura colegilor din țară și vor protesta luni, 25 februarie. Nemulțumirea pleacă de la ordonanţa care schimbă legile Justiţiei. Magistrații spun că schimbările anunţate acum câteva zile afectează grav independenţa Justiţiei și sunt de natură să politizeze procedura de numire în funcțiile de la vârful Ministerului Public.

Protestul va avea loc la intrarea în Judecătoria Botoșani, începând cu ora 15.00.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *