Bărbat găsit inconștient și dezbrăcat pe o stradă din municipiul Botoșani. A murit la spital

Un bărbat de aproximativ 55 de ani a fost găsit inconștient și dezbrăcat de o parte din haine, pe o stradă din municipiul Botoșani. S-a întâmplat sâmbătă dimineață, pe strada Săvenilor, bărbatul fiind zărit de trecători.

Pentru că acesta nu comunica, oamenii au sunat imediat la 112 și au cerut sprijinul cadrelor medicale.

El a fost preluat de către un echipaj de la Ambulanță în stop cardio-respirator. Cadrele medicale au început manevrele de resuscitare, care au continuat și la spital, însă după aproape 12 ore a decedat.

Și oamenii legii fac cercetări, fiind deschis dosar pentru moarte suspectă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *